RePatriot Summit 2022. Răspundem provocărilor Împreună.

.

În fiecare an RePatriot Summit reunește oameni de afaceri români din toată lumea! Cea de-a șaptea ediție a summitului va avea loc în perioada 6 – 9 octombrie 2022, la Iași și Chișinău.

Antreprenori şi manageri de top de peste hotare, împreună cu antreprenori și manageri de top din România și Republica Moldova, vom aborda două provocări majore care influențează viața românilor de pretutindeni: Războiul și Criza. Întrunirea va fi o ocazie specială de comunicare a soluțiilor noastre, a ceea ce facem și ce ne dorim să facem noi, împreună cu administrația centrală, locală și cu liderii societății românești în ansamblu. Mesajul nostru va oferi soluții și încredere că putem face față împreună problemelor.

.

Anul acesta pregătim multe surprize! Ce putem spune de acum e că recomandăm ca sosirea să fie în 6 octombrie, la Iași, unde vom avea deschiderea oficială a Summitului și fiecare dintre noi va avea ocazia să se prezinte. Vineri, pe 7, ne vom reuni în cadrul sesiunilor de lucru și activităților menite să adune toate gândurile către soluțiile cele mai bune pentru România și Republica Moldova. Seara celebrăm personalități românești din toată lumea la gala festivă “Top 100 Români de Pretutindeni”. În 8 octombrie sunăm deșteptarea dis-de-dimineață pentru că vom pleca cu… trenul spre Chișinău. Aici, împreună cu liderii de business și ai administrației, vom explora oportunitățile de investiții în Republica Moldova și vom face o incursiune în lumea vinului, într-un loc minunat – Crama Cricova. Revenim seara târziu la Iași, iar duminică încheiem maratonul de conectare al românilor de pretutindeni cu explorarea orașului. Vezi mai multe despre locații și agendă, aici.

.

Vino și tu alături de noi! Să fim împreună la cel mai mare Summit dedicat Diasporei românești care reunește antreprenori și români de succes de pretutindeni – pe care îi poți vedea aici

.


PARTICIPANȚI

PARTENER GOLD

PARTENERI SILVER

PARTENERI REGULAR

Organizatori


PARTENERI INSTITUȚIONALI

PARTENERI MEDIA