Țara noastră împlinește anul acesta 100 de ani și vom merge la Alba Iulia să ne arătăm recunoștința pentru asta. Ne dorim să fim împreună în capitala de suflet a românilor și să ne gândim la ce putem face fiecare dintre noi pentru viitorul ei.
În perioada 4-7 octombrie 2018, chemăm alături de noi, la “RePatriot Summit – Noi facem România mai bună!“, oameni de afaceri români de succes din Țară și din Diaspora, purtători ai credinței că “se poate!”, să pornim noi parteneriate strategice și de afaceri pentru următorii 100 de ani. Vom explora astfel subiecte legate de oportunitățile de afaceri pe care România le oferă și cum arată contextul pentru demararea acestora, dar și cum putem consolida punțile de colaborare și promovare reciprocă între noi.
Anul acesta, în premieră, vom recunoaște 100 de români de pretutindeni cu rezultate remarcabile și care sunt apreciați pentru meritele lor și pentru puterea lor inspirațională. Vă invităm să nominalizați persoane care considerați că merită să fie aplaudate, în cadrul unei Gale de premiere și pe care să le includem în Topul 100 Români de Pretutindeni, trimițând un email la summit@repatriot.ro.
Mesajul nostru este simplu: Hai să facem împreună afaceri acasă! Centenarul înseamnă, în primul rând, să ne unim forțele pentru un viitor așa cum ni-l dorim!
–
Descarcă Broșura RePatriot Summit, Alba Iulia 2018 de aici și prima ediție Top 100 Români de Pretutindeni de aici.
.