*
Românii de pretutindeni, prin talentul, îndemânarea și inteligența lor, au câștigat respectul lumii în țările de adopție în care profesează și au obținut succese remarcabile în multe domenii. Oameni care-și fac treaba în mod remarcabil, care țin steagul sus prin muncă și priceperea lor. Pe majoritatea lor, noi, cei din țară, nu-i știm și avem nevoie de bunul lor exemplu. Ne dă încredere că se poate.
*
“De peste 100 de ani vedem cum românii migrează în toate colțurile lumii, căutând să-și împlinească destinul și să-și pună în valoare puterea de muncă și de inovație moștenită de la străbuni. Noi, cei rămași, i-am văzut învățând, muncind și reușind în noile lor patrii și îi privim cu admirație și respect pentru reușita și aprecierea câștigată”, declară Marius Bostan, inițiatorul mișcării RePatriot.
–
„Top 100 Români de Pretutindeni” este o inițiativă specială care urmărește promovarea românilor, cu rezultate profesionale remarcabile, care îi pot inspira pe alți români de acasă sau pe cei care trăiesc peste hotare. Mii de români de pretutindeni sfințesc locul în care trăiesc și muncesc, oameni apreciați în țările de adopție și ne dorim să identificăm și să premiem încă 100 dintre ei la Gala Top 100, în cadrul RePatriot Summit. Români care au excelat cu adevărat în 10 domenii cheie și care își doresc să se implice în dezvoltarea economică, culturală și socială a României. Mai jos primele șapte ediții.
*
Cunoști astfel de români? Recomandă-i pentru ediția Top 100 Români de Pretutindeni 2025, completând formularul din butonul de mai jos.
*
**
*
***
***
***
***
***
RePatriot rămâne fidel misiunii sale de a atrage românii plecați mai aproape de România
Am căutat să nominalizăm persoane care au reușit să se afirme prin rezultate, proiecte și acțiuni remarcabile, care locuiesc și profesează în afara țării de cel puțin trei ani. Persoane care cred în viitorul României, în ideea de încurajare a românilor din străinătate să mențină legătura cu țara și să se implice în dezvoltarea ei. Lista a fost creată de românii de pretutindeni, care au făcut propuneri pentru nominalizări prin site-ul repatriot.ro.
Suntem conștienți că mai sunt zeci de mii de români care ar merita să fie pe această listă și de aceea am dori să continuăm demersul nostru pentru ca în fiecare an să adăugăm oameni care merită să fie cunoscuți și aplaudați. Mai multe la summit@repatriot.ro.
Mulțumim Newsweek România pentru sprijin și pentru promovarea românilor deosebiți de pretutindeni!
***
**