Zoltan Szigeti
Cu 25 de ani de experiență în domeniul comunicării, Zoltan Szigeti este președintele The Group, lider al pieței de marketing comunicare din România. Fondat în 2005, The Group a devenit în scurt timp lider de piață în domeniul construirii reputației pentru branduri de produse și companii, păstrându-și și după 11 ani poziția de lider al industriei de media și comunicare din România.
În spiritul evoluției permanente, cultivat în cadrul The Group, competențele agențiilor membre s-au lărgit, pe măsură ce a trecut timpul, acoperind arii de expertiză diversificate, de la cumpărare și planificare spațiu media, la creație publicitară, comunicare digitală, marketing strategic, relații publice și organizare de evenimente și până la cele mai noi tendințe în domeniu și anume programmatic media și managementul datelor.