Viorica Moanţa
O economistă a ajuns la 350.000 euro din închirierea de mașini
Viorica Moanţa, 40 de ani, este de profesie economist, iar în urmă cu patru ani a pus bazele afacerii AMS Rent a Car, o firmă care oferă servicii de închiriere auto acoperind aproximativ jumătate de ţară şi care a atins anul trecut afaceri de 350.000 de euro. Fondatoarea estimează pentru anul acesta o creştere a businessului cu 10%.
“Ideea a pornit de la o nevoie a unor prieteni care în urma unui eveniment rutier au stat cu maşina personală imobilizată în service două săptămani, iar pe durata reparaţiei au avut nevoie de o maşină ca să-şi continue activităţile zilnice. Oferta pe piaţă era destul de mică şi la costuri foarte ridicate, aşa că am văzut oportunitatea în această zonă”, a spus Viorica Moanţa, fondatoarea brandului AMS Rent a Car, administrat de firma Automotive Mobility Solutions.
Începutul nu a fost foarte uşor avand în vedere că în primii trei ani de activitate firma a înregistrat pierderi, abia în 2015 compania a ajuns profitabilă, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. Afacerea a pornit cu şase maşini şi s-a extins pană la momentul de faţă la aproape 100 de maşini pe care le pune la dipoziţia clienţilor. Mai mult, firma acoperă aproximativ jumătate de ţară avand puncte de lucru în Cluj şi Bucureşti. “De aici livrăm în aceeaşi zi şi în judeţele alăturate, practic acoperim cam jumătate din ţară din aceste două oraşe. Ne uităm cu interes la oportunităţi şi în alte zone, în special spre Timişoara şi Iaşi.”
Sursa: zf.ro