Vanilla Fine Papers
Raluca Bogdan şi Eli Liliac au pus bazele afacerii Vanilla Fine Papers în urmă cu aproximativ doi ani, în urma unei investiţii de 10.000 de euro, iar în prezent deţin un atelier la Cluj, unde creează invitaţii de nuntă, şi un punct de prezentare a produselor în centrul Capitalei.
„Am lansat afacerea în momentul în care am sesizat că pe piaţa românească nu există invitaţii de nuntă care să satisfacă pe deplin exigenţele mirilor“, a spus Raluca Bogdan, managing partner în cadrul brandului Premium Cards, administrat de firma Vanilla Fine Papers. Fondatoarea deţine 90% din acţiunile companiei.
Investiţia iniţială necesară lansării businessului a fost de aproximativ 10.000 de euro, proveniţi din surse proprii. Din banii investiţi antreprenoarele şi-au asigurat stocul de materiale şi în special promovarea, având în vedere că lansarea firmei a avut loc într-un hotel din Bucureşti.
„Dificultatea cu care ne confruntăm este faptul că materia primă pentru realizarea invitaţiilor de nuntă este achiziţionată din străinătate, cartoanele din Italia, cristalele din Austria. Suntem obligate să avem mereu stocuri generoase pentru a putea respecta termenele de predare către clienţi.“
Sursa: zf.ro