România se schimbă. Devine mai bună în fiecare zi prin acțiunea tuturor românilor, oriunde s-ar afla. Diaspora are un efect catalizator în acest proces de schimbare și dorim să ne arătăm recunoștința și să ne gândim împreună cum putem contribui să avem o țară mai bună pentru toți românii.

 

În virtutea acestei priorităţi, dorim să vă invităm alături de noi la un eveniment deosebit: RePatriot Summit – Credem în România!, o iniţiativă a RePatriot. Summit-ul va avea loc în 3-6 octombrie a.c., în Bucovina şi va aduce împreună 100 dintre oamenii de afaceri şi manageri români în străinătate cu 100 dintre oamenii de afaceri şi manageri de succes din România. Ne dorim să fiţi printre noi. Vom discuta despre fundamentele economice ale României, oportunități și cum arată contextul pentru dezvoltarea afacerilor în România, precum și despre cum putem consolida punțile de colaborare între noi. Astfel, vom lansa noi parteneriate strategice și de afaceri.

La Summit, vom îmbina pe parcursul a patru zile întâlnirile oficiale cu întâlniri informale, organizate pe domenii de activitate şi interes, în care veţi afla informaţii concrete direct de la oameni de afaceri, ca dumneavoastră. Agenda preliminară a evenimentului o găsiți aici.

 

Acțiunea este o continuare a edițiilor trecute când am încurajat conectarea Diasporei la mediul de afaceri din România. A fost o onoare pentru noi ca în cadrul acestor evenimente să avem susținerea Administrației Prezidențiale, iar mesajul Domnului Președinte Klaus Iohannis a dat o importanță deosebită mesajului de conectare a Diasporei cu Țara. Acest lucru a fost remarcat de către participanții din afara granițelor, oameni de afaceri influenți în țările de adopție, care au străbătut cale lungă, cât și de oamenii de afaceri de acasă, liderii de business prezenți care împreună grupau peste 15% din PIB-ul României.

Detaliile primelor 3 ediții le puteti găsi aici, iar broșura RePatriot Summit 2018 o găsiți aici.

 

Anul acesta, vom recunoaște din nou în cadrul unei gale festive, 100 de români din afara granițelor cu rezultate remarcabile și care sunt apreciați pentru meritele lor și pentru puterea lor inspirațională. Vă invităm să vedeți primele două ediții “Top 100 Români de Pretutindeni” aici.

Pentru românii de pretutindeni avem un mesaj: Dacă între timp ACASĂ a devenit pentru dumneavoastră o altă țară, noi dorim să vă conectăm mai mult cu România, să putem fructifica oportunitățile, să facem lucruri împreună, care să dăinuie și să realizăm că România este a noastră și a urmașilor noștri.

>>> Credem în România – au spus antreprenorii de pretutindeni la ediția a patra a Summit-ului Repatriot, din Bucovina…


Obiective

  • Prezentarea oportunităților pe care România le oferă investitorilor, în general, și investitorilor români din Diaspora în special.
  • Prezentarea, într-un mod pragmatic, a cadrului general pentru investiții în România, transpusa prin realizarea unui studiu despre contextul investițional în România
  • Facilitarea dialogului și construirea unei punți de colaborare și promovare reciprocă a celor două categorii de invitați participanți.
  • Obținerea de rezultate concrete, respectiv: noi investiții atrase în România, lansarea de parteneriate strategice, idei de afaceri, exporturi.
  • Realizarea unei platforme de discuții și de generare inițiative legislative și nu numai în scopul îmbunătățirii mediului de afaceri românesc. Tocmai de aceea, Summit-ul va facilita discuțiile formale cu cele informale, networking-ul cu dezbaterile pe subiecte de interes pentru oamenii de afaceri sau companiile doritoare să investească în România.


Organizatori

 

Cu sprijinul

 


Parteneri

 

Partener Principal

Partener Gold

Parteneri Silver

Parteneri Bronz

Parteneri

Parteneri media