Sorin Mîndruțescu
Sorin Mîndruțescu Director General Oracle România
Sorin Mindrutescu ocupă funcţia de Director General Oracle România din februarie 2008. În aceasta poziţie el are responsabilitatea de a coordona businessul Oracle pe piata romaneasca precum si coordonarea centrelor de suport tehnic şi servicii ce oferă asistenţă pentru clienţii din România şi din afara ţării.
Dl. Mindrutescu s-a alăturat echipei Oracle în martie 2001, timp în care a deţinut funcţii de management. În intervalul 2004 – 2008, el a fost directorul de vânzări regionale al companiei pentru regiunea Europei de Sud-Est coordonând activitatea a 11 ţări, iar în intervalul 2015-2017 a ocupat funcţia de conducere în zona de Soluţii Cloud pentru regiunea Europei Centrale şi de Est. Printre responsabilităţile sale se numărau dezvoltarea bazei de clienţi, coordonarea proiectelor, crearea echipelor, dezvoltarea strategiilor de business şi adaptarea lor la contextul local şi regional.
Înainte de a se alătura echipei Oracle, dl. Mindrutescu a ocupat poziţii de conducere în cadrul unor bănci din România.
În ultimii 8 ani dl. Mindrutescu a ocupat funcţiile de Preşedinte al Consiliului Director al Camerei Americane de Comert în România, Preşedinte al Consiliului de Administratie a CFR, iar timp de patru ani a fost Preşedinte al Honorary Patrons. În prezent ocupă funcţia de Preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea şi este membru în Consiliul Director Fulbright şi Consiliul Director United Way.