Sergiu Manofu: antreprenorul care își dublează afacerea de la an la an
Sergiu Manofu este un antreprenor și investitor desăvârșit, care are mai multe afaceri printre care și acționariatul în compania DY Nutrition. Un brand pe care îl dezvoltă în România și Europa de 4 ani și care își dublează veniturile de la an la an.
În 2016, Sergiu Manofu (33 de ani) și partenerul său, Yasin Abdul (27 de ani), au devenit distribuitorii în România ai produselor DY Nutrition, extinzându-se apoi și către Orientul Mijlociu, India sau Grecia. Afacerea mergea atât de bine, încât volumele cerute de cei doi asociați din România nu puteau fi asigurate permanent de compania producătoare, lucru care a condus la un parteneriat între Manofu, Yasin și Yates.
„Dorian a dezvoltat anterior brandul și a fost luat de noi și resuscitat“, spune Sergiu Manofu, care conduce acum afacerea de la București. Un business care anul trecut a înregistrat vânzări de aproximativ 1,5 milioane de euro, pentru 2020 estimându-se o creștere la 3 milioane de euro.
Sergiu a decis, la scurt timp de la intrarea în acționariatul DY Nutrition, să relanseze compania. Lucru pe care l-a și făcut, în 2018, cu ocazia celei mai mari expoziții de fitness din lume, FIBO, organizată în Köln, Germania. În același an, Manofu a mers cu DY Nutrition la alte zece expoziții internaționale de profil, în ideea de a promova compania la nivel global.
Un proces în care, în ultimii doi ani, s-a investit aproximativ un milion de euro. Astăzi, produsele companiei sunt destinate în special practicanților de body building, principalele ținte de vânzare fiind sălile de profil și marii distribuitori care au clienți în această zonă. „Acum ne concentrăm să deschidem o linie nouă pentru a ne adresa unei mase mai mari de oameni“, menționează Manofu. El se bazează pe studii de piață care arată că doar în România sunt înregistrați peste 812.000 de membri ai sălilor de sănătate și fitness, estimându-se că numărul acestora ar putea crește cu cel puțin alți 250.000 până în 2023.
Antreprenor de tânăr, acasă!
Sergiu este alături de RePatriot încă de la lansare proiectului îndemând românii, dar și străinii, să investească în România și să o promoveze.
Deși poate a avut multe ocazii, Sergiu a ales să rămână acasă și a intrat în antreprenoriat încă de la vârsta de 23 de ani. În 2010 a fondat agenția de turism Travel Idea, alături de o parteneră care mai avusese un business asemănător la Galați. Încă de la început s-a poziționat pe piață ca revânzător, oferind pachete turistice din portofoliul unor mari tour operatori, ca Eurolines și Christian Tour. Strategia de la acea vreme a fost una atipică, agenția fiind deschisă într-o insulă de doar zece metri pătrați din hipermarketul Real Vitan, cumpărat ulterior de grupul Auchan.
Afacerea și-a păstrat un trend ascendent, ajungând anul trecut la un rulaj de circa patru milioane de euro, din care cifra sa de afaceri, aferentă comisionului de 10% primit de la tour operator, a fost de 400.000 de euro. Cu toată panica provocată de epidemia de coronavirus, anul a început bine pentru Travel Idea, cu volume de vânzări de aproape 700.000 de euro în ianuarie și anul acesta au avut și prima participare la Târgul de Turism.
Citiți articolul complet pe newmoney.ro.