O familie de artiști a lăsat Spania pentru viața fără ceas, viața la țară
După ce au locuit 20 de ani în Madrid, soții Vlașin, împreună cu cei 2 copii de 8 și 10 ani, au luat decizia de a se întoarce Acasă, în România în zona Munțiilor Țibleș
Doi artiști, Gelu și Cristina Vlașin continuă să își urmeze atracția pentru artă, Cristina este profesoară de muzică și artistă de jazz, iar Gelu este scriitor și promotor cultural. Despre decizia de repatriere spun chiar ei: „Când am decis întoarcerea în România am ținut foarte mult cont de părerea copiilor noștri. Amândoi au fost super încântați de întoarcere. Pentru că noi mereu le-am vorbit la superlativ despre România și despre valorile românești, în fiecare an am venit în vacanță în România și au văzut la fața locului frumusețile extraordinare din natură”, a scris Gelu Vlașin pe Facebook.
S-au întors acasă, la Telciu, hotărâți să se bucure de frumusețea locului. Iar gospodăria lor e parcă desprinsă din povești. „Casa noastră este construităîn afara localității, într-un cătun aproape de zona munților Țibles, numit Tranzbordare, cu câteva zeci de case răsfirate pe dealuri. Aici locuiesc și părinții mei care au avut grijă până acum de casa noastră și care de-a lungul timpului au transformat locul ăsta într-o minunăție.
Avem livadă cu pomi fructiferi (meri, pruni, peri și nuci), avem grădină de zarvat, căpșuni, zmeură, coacăze. Deocamdată doar pe suprafață mică, adică pentru consum propriu.
Cristina, soția mea își continuă activitatea pe care o avea și în străinătate, predând ore de pian, vioară și canto (are deja vreo 20 de elevi de prin toate localitățile din împrejurimi) iar eu îmi continui activitatea literară și de promotor cultural (organizez evenimente / simpozioane / conferințe / tabere de creație)”, descrie Gelu Vlașin.
Citește articolul complet pe Bistrițeanul.ro.