REPORNIREA ECONOMIEI SE FACE CU INTELIGENȚĂ ȘI CURAJ
Câteva dintre cele mai importante măsuri pentru repornirea economiei: adaptarea și fructificarea noilor oportunități create de criză, investiții bine făcute, inovație și finanțarea firmelor prin obligațiuni sau împrumuturi acordate de stat cu grație de 2-3 ani cu dobândă redusă, creșterea producției și scăderea dependenței de importuri, promovarea României și definirea unor principii clare a unor reforme benefice pe termen lung.
Este o perioadă în care lucrurile se schimbă rapid și suntem nevoiți să ne adaptăm factorilor externi cu agilitatea și responsabilitatea impuse de o condiție nouă de mediu, să venim cu multiple scenarii pentru a asigura continuitatea companiilor noastre.
În acest context, RePatriot a organizat ieri o masă rotundă “RePatriotLIVE : Repornim economia. Cum micșorăm pierderile?”, cu antreprenori români din România și din Diaspora care au discutat despre impactul crizei în afacerile românilor de pretutindeni, despre situația economică la nivel global și modul în care au acționat diferite state, iar la final au propus soluții pentru repornirea economiei.
CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM ÎN ECONOMIE
Este clar că vom avea o criză economică majoră și este important să-i facem față. Să ne adaptăm rapid și să ne micșorăm eventualele pierderi. Incertitudinea și așteptarea vaccinului îi face pe oameni să fie neliniștiți, iar fără să înțelegem bine unde ne aflăm acum nu vom ajunge nicăieri.
Până acum, guvernul a intervenit rapid prin măsuri precum rambursarea datoriilor existente către mediul privat, acordarea de facilități de șomaj tehnic, mărirea plafonului de garantare IMM Invest și alte măsuri care ajută mediul economic. Se anunță un nou pachet de stimulare a economiei, iar la nivel european și global liderii se întrec prin anunțarea unor măsuri pentru a reface încrederea.
Marius Bostan, inițiatorul proiectului nostru – Repatriot, crede că în aceste clipe “prioritatea tuturor este salvarea imediată a vieților, cu măsuri sanitare adecvate și eficiente, dar următorul pas să fie un Plan al relansării economice, care ar trebui finalizat și anunțat rapid pentru a da încredere.” Bineînțeles, consultarea structurată cu mai mulți oameni deștepți din mediul de afaceri este esențială. 🙂
O perspectivă fermă asupra modului în care a evoluat până acum economia în România a fost oferită de Felix Pătrășcanu, cofondatorul FAN Courier: “Nu știm să ne dăm seama ce va urma. Pot să spun că așteptăm cu interes mare momentul când pandemia va ajunge sus ca să ne dăm seama când să ne pregătim de final. Ar fi bine ca această criză să fie o criza în V. Impactul pe care o criză în U sau, mai rău, în L poate fi fatal pentru foarte multe afaceri. Cea mai mare problemă este că nu știm ce se va întâmpla.”
Vești din Italia, în special despre modul în care ajută guvernul de acolo pe români, ne-a adus Valentin Făgărășian – antreprenor în domeniul construcțiilor în Roma, acționar al mai multor firme din România și Ambasador Repatriot din Italia: “Eu, în construcții sunt blocat. Am lucrat doar cu o parte din angajați pe partea de mentenanță. Sperăm să ni se dea drumul că avem foarte mult de muncă. Italia este solidară cu românii aflați în dificultate. Am inițiat și organizat un grup de lucru după care s-au luat mai multe țări, SOS Diaspora. Au plecat o bună parte din românii care nu au o stabilitate aici, am avut foarte mulți oameni care au plecat acasă. Consulatele au avut activitate 24/24.”.
Și la noi în țară există un asemenea sistem – 9SOS, inițiat de Gabriel Aftenie și Marius Țapu, membri RePatriot-RBL alături de mai multe companii și voluntari. Este un sistem privat integrat de telemedicină din România ce oferă servicii de asistență și suport persoanelor afectate de COVID-19 la numărul de asistență 021.9789. O soluție complexă și completă care are funcțiuni de înscriere, triere, evaluare și monitorizare a celor afectați de virus.
Situația din Franța a fost descrisă de Lucian Rotar – care activează în domeniul IT și telecom în Paris și Oradea. Ca ambasador RePatriot ajută românii din Franța care vor să se se întoarcă Acasă și îi sprijină mai ales în aceste momente grele: “În primul rând pot să vă spun că activitatea firmelor mele continuă și în România și în Franța. Noi românii încercăm să ne ajutăm, să lucrăm între noi, să avem furnizori și clienți cu capital românesc, avem foarte multe de făcut. S-au pus la dispoziție multe ajutoare românilor rămași de sărbători în Franța. Am încercat să ajutăm cu informații și partenerii noștri din România. Este un decalaj din punct de vedere al epidemiei. La Paris lucrurile sunt mai optimiste, s-a dat o dată în care vom reveni la normalitate și acest lucru a liniștit oamenii. Motivarea acestei decizii vine din lipsa actualmente a măștilor și al testelor.”
În SUA, Dana Bucin – Consulul Onorific al României în statul Connecticut, a organizat mai multe acțiuni pentru românii de peste Atlantic. A mobilizat comunitatea de români prin crearea “Romanian United Fund” – un fond de solidaritate de strângere de fonduri prin care susțin proiecte și organizații din România care luptă împotriva COVID-19. “Cele mai afectate domenii sunt cele care au de-a face cu consumatorul direct. Consulatul Onorific stă la dispoziția românilor dacă au nevoie de conectare cu sistemul medical pentru toți românii din Diaspora. Înainte de pandemie am pornit un program prin care medicii americani pot ajuta cu know-how, pe medicii din România. În acest moment se schimbă bune practici între medicii români și cei americani. Este un pas important pentru lupta împotriva virusului.”.
Am primit mesaje de la românii de pretutindeni – din Italia, Spania, Franța, Germania, SUA, Grecia, Cipru, de exemple de ajutor formidabile între români. A fost și este o solidaritate și o comuniune între aceștia mult mai puternică decât înainte. Oricare ar fi problemele, ne bucurăm de faptul că românii sunt solidari unii cu alții și că trecem împreună peste dificultăți.
TURISMUL ÎN ROMÂNIA
Dragoș Anastasiu ne-a oferit o perspectivă foarte clară legată de domeniul turismului, în care are mai multe afaceri care sunt afectate în proporție de aproape 100%, iar oamenii muncesc la capacitate maximă în această perioadă fără să producă de fapt nimic. “Eu fac parte din cei fericiți deși afacerile cu care am mai rămas, toate sunt închise. Ar fi putut să fie mult mai rău dacă se întâmpla acum ceva vreme, cu siguranță nu mă mai vedeați în seara asta semi-zâmbitor. Am resurse să trec destul de ușor peste perioada aceasta. Noi facem parte din acea parte care stă pe plajă când vine furtuna. De jur împrejur lucrurile nu arată bine, oamenii sunt disperați, oamenii simt că nu îi ajută nimeni.”.
Uitându-ne la soluțiile și măsurile pe care alte țări le-au avut în lupta împotriva coronavirusului, Dragoș Anastasiu crede că: “Măsurile luate de guvern au fost prea puternice. Personal, nu cred că trebuia să ne ascundem toți, ci doar cei vulnerabili. Trebuia să-i ocrotim pe cei cu grad de risc ridicat, nu să distrugem economia. Aș fi rezonat cu soluția aceasta, este ceea ce face Germania în strategia ei de imunizare a populației.”
Înregistrea discuțiilor se poate urmării în pagina de Facebook RePatriot.
CUM REPORNIM ECONOMIA
COVID-19 nu va schimba trendurile, ci le va accelera. Criza a ajutat tehnologia să pătrundă și mai mult în viața oamenilor și este un bun motor de eficientizare. De aceea, implicarea românilor de pretutindeni este foarte importantă în această perioadă.
Pe parcursul discuției, după ce am analizat situația actuală, invitații au făcut mai multe propuneri de posibile soluții la problemele cu care toți ne confruntăm. Este necesar ca domeniul asociativ să vină cu o voce comună în discuția cu guvernul asupra măsurilor pe care aceștia le iau. Ne dorim să trecem împreună peste această perioadă, fără a distruge mediul economic și fără a falimenta țara noastră.
TREBUIE SĂ NE ADAPTĂM CA SĂ FACEM FAȚĂ ȘI SĂ FRUCTIFICĂM NOILE OPORTUNITĂȚI CREATE DE CRIZĂ
Felix Pătrășcanu ne-a adus un mesaj de liniștire de la partenerii săi din străinătate, unde economia pare să se reaprindă. “Plecând de la faptul că livrările și curieratul sunt un barometru al economiei peste tot în lume, am primit mesaje din Europa de la partenerii noștri care ne-au spus că economia a început să se miște zilele trecute. E nevoie de foarte multă inventivitate, trebuie să ne adaptăm pentru a putea face față. Atât timp cât nu avem vreo previziune nu îmi pot pot da seama de nimic. Este foarte complicat, dar eu ca om de afaceri, urmez un plan și cred că vom reuși să trecem peste această perioadă cu măsuri bune și inițiative antreprenoriale. Este o perioadă în care se vor deschide afaceri pe oportunitățile noi create.”.
INVESTIȚII BINE FĂCUTE, INOVAȚIA ȘI FINANȚAREA FIRMELOR PRIN OBLIGAȚIUNI
Marius Bostan consideră că investițiile bine făcute, sistemul antreprenorial și inovația vor însănătoși România după această perioadă extrem de complicată, iar intervenția statului trebuie făcută rapid. Nebirocratic și să acționeze ca o pârghie pentru dezvoltarea economică, fără să facă risipă.
Prima soluție pentru România propusă de Marius, ar fi creșterea turismului spre România a românilor din străinătate. A doua soluție ar fi împrumuturile pe termen lung, cu perioada de grație: “Pledez ca aceste împrumuturi să fie extrem de democratizate, adica statul să se implice în cumpărarea unor obligațiuni emise de companii. Avem nevoie de un efect de pârghie între stat și privat.”
Companiile și antreprenorii cu idei bune, cu experiență, curajoși și determinați au nevoie de capital și pot fi motivați cu finanțare pe termen lung prin obligațiuni. Marius Bostan a listat câteva oportunități de context care să fie fructificate prin șapte soluții concrete care să ajute pe termen lung la relansarea economică și financiară, într-un articol pe care îl puteți vedea pe newsweek.ro.
ÎMPRUMUTURI PENTRU AFACERI CU GRAȚIE DE 2-3 ANI ȘI PROMOVAREA ROMÂNIEI
Soluțiile de restartare a economiei propuse de Dragoș Anastasiu vin tot pe zona de împrumuturi pentru companii și pe promovarea țării noastre: “Cred că guvernul ar putea oferi împrumuturi cu perioadă de grație de 2-3 ani pentru business-uri cu dobândă redusă. Este o soluție de ajutorare a mediului de afaceri care plătește și susține statul. Dacă nu sunt sprijinite întreprinderile mari, atunci cele mici nu mai au nicio șansă. Apoi, vorbind de zona de turism, unde suntem implicați și prin proiectul RePatriot Turism, dacă după această perioadă de criză s-ar mobiliza românii și ar aduce cu ei când vin în vizită în România un prieten de-al lor și ar promova astfel România către străini, am putea avea în plus 5 milioane de turiști străini, adică 10 milioane de turiști.”
STIMULI PENTRU PROTEJAREA IMM-URILOR, CREȘTEREA PRODUCȚIEI ȘI MICȘORAREA IMPORTULUI
Dana Bucin crede că cel mai important lucru este protejarea IMM-uri: “La nivel de stat pe lângă stimulii federali mai dau ajutor de șomaj, iar pe lângă acestea mai înlesnesc tot felul de împrumuturi și organizează ajutoare sociale. Statul Connecticut este destul de bine poziționat, își ajută cetățenii. Guvernatorul a creat un consiliu pentru a restarta economia statului. Se unesc toate forțele. Eu va încurajez să produceți cât mai mult și de o cât mai bună calitate. Vă stau la dispoziție și vă ajut. Sper că această criză să ne învețe să producem și să ne mai desprindem de import.”.
SĂ NE DEFINIM PRINCIPII CLARE ȘI REFORME BENEFICE PE TERMEN LUNG
Valentin Făgărășian spune că este necesar ca atunci când repornim economia să o facem cu principii clare și reforme benefice pe termen lung pe educație, ocuparea forței de muncă, infrastructură și pe sistemul medical. “Este clar că economia va suferii o perioadă bruscă de cădere și trebuie să vedem ce ne oferă piața după această criză. Forța de muncă din Diaspora a rămas fără locuri de muncă. Aceștia s-ar putea întoarce să lucreze la infrastructura din România. Vor fi multe lucrări pe infrastructură. În același timp, putem vorbi și de sistemul medical care este clar că va trebui pus bine la punct. Medicii români întorși din străinătate au șansa să aducă cu ei bunele practici din spitalele de unde se întorc. În România există o criză majoră de forță de muncă, infrastructură proastă. Acum cred că este momentul oportun în care să-i punem la muncă. Un român dacă va câștiga acasă în jur de 1300-1500€ se vor întoarce. Depinde de ceea ce se va întâmpla după criză. Trebuiesc puse la punct sistemul medical și cel educațional, iar asta se poate face cu infuzia de experți din diaspora.”.
În România se poate câștiga bine dacă îți faci munca și ești om serios. Felix spune că a fost surprins de informația că mii de oameni pleacă în această perioadă: ”Nu știu ce salarii câștigă, dar eu cred că își puteau găsii de muncă în România. Salariile în ceea mă privește, în zona Cluj (FAN Courier), prin bonusuri de performanță și muncă cinstită, pot aduce un venit de peste 1000€ și cu toate astea există mirajul de a merge afară. Sper că această criză economică să îi facă pe foarte mulți români să se gândească la oportunitățile de acasă.”.
Mulțumim tuturor românilor care au fost alături de noi în cadrul mesei rotunde. Pentru a fi la curent cu evenimentele RePatriot și a primi ultimele știri relevante pentru românii de pretutindeni, vă invităm să vă abonați la newsletter-ul RePatriot aici. Așteptăm propunerile voastre, întrebările și cererile de informații pe adresa office@repatriot.ro.
Vă dorim o perioadă de liniște sufletească și lumină. Sărbători binecuvântate!
Andra Giucă, 17 aprilie 2020