Radu Meghes
Radu Meghes este analist de investiţii în cadrul VMB Partners SA şi a acumulat peste 8 ani de experienţă în sectorul finanţărilor destinate autorităţilor publice locale. Până în prezent a fost implicat în proiecte pentru atragerea şi negocierea a peste 35 de finanţări rambursabile, cu o valoare totală ce depăşeşte 1 miliard de lei.
Este absolvent al programului de masterat Managementul Riscului Financiar Internaţional organizat de Academia de Studii Economice, iar în prezent este înscris în programul pentru obţinerea statutului de Chartered Financial Analyst® (CFA).
În timpul liber urmăreşte noutăţile din domeniul IT, lucrează la lansarea propriilor proiecte online şi investește în dezvoltarea cunoştinţelor de „search engine marketing”, „content marketing” şi „social media marketing”.