Primul Dicționar de cariere în industria dezvoltatorilor de jocuri video, lansat de GameDev Academy și Asociația Techsoup
București, 16 octombrie 2018
Realizat prin consultări cu cele mai mari companii din industria locală de jocuri – Gameloft, Ubisoft, Amber și Electronic Arts– și susținut de Romanian Game Developers Association-RGDA, „Dicționarul de cariere din industria dezvoltatorilor de jocuri video” prezintă pentru elevi, părinți și profesori cele mai importante funcții și trasee de carieră din industria de jocuri video și este primul material de orientare în carieră în acest domeniu din România.
În Dicționar sunt descrise cele mai des întâlnite 28 de meserii din principalele departamente ale industriei de dezvoltare de jocuri video: programare, design, artă, management de producție, testare, customer support sau resurse umane. Pe lângă responsabilitățile fiecărei poziții profesionale descrise, dicționarul include și informații valoroase despre ce abilități și cunoștințe teoretice sau practice sunt necesare sau căutate pentru fiecare poziție în parte.
“Suntem una dintre puținele țări din Europa care nu oferă niciun fel de sprijin educațional specializat în domeniul dezvoltării de jocuri video, deși avem o industrie cu peste 6.000 de profesioniști și zeci de joburi disponibile zi de zi”, ne-a spus Andrei Istrate, co-fondator GameDev Academy. Andrei lucrează de mai bine de 5 ani să transforme felul în care autoritățile, părinții și profesorii privesc această industrie.
La fel ca cei mai mulți dintre colegii lui, Andrei nu a urmat studii de specialitate în dezvoltarea de jocuri, fiindcă această specializare nu există în niciuna dintre universitățile din România. După o carieră lungă ca level designer, Andrei a decis să creeze prima școală pentru cei care doresc să lucreze în acest domeniu, devenind în foarte scurt timp primul centru atestat Unity în România.
“Sunt mii de tineri în toată România pasionați de jocuri video. Cu siguranță, această pasiune poate fi îndreptată spre dezvoltarea unor abilități tehnice, creative sau chiar a unei cariere în acest domeniu. Lipsesc însă suportul și materialele didactice care să-i sprijine în a petrece mai puțin timp în diferite lumi virtuale și mai mult timp în a le construi chiar ei. Astfel, încet-încet, să devină viitori programatori, designeri, artiști sau antreprenori în această industrie minunată”, ne-a explicat Andrei Istrate despre motivul pentru care construiește oportunități creative pentru tineri care doresc să se alăture dezvoltării de jocuri.
Conform datelor Romanian Game Developers Association (www.rgda.ro/romanian-industry-infographic/), în România sunt active peste 80 de studiouri de dezvoltare de jocuri, cu peste 6000 de angajați. Aceste studiouri produc venituri de peste 145 milioane USD, în creștere constantă din 2014 cu peste 20%.
În România se produc atât titluri mari precum FIFA sau Assassin’s Creed, dar și titluri independente premiate internațional ca Black the Fall, Door Kickers sau Move or Die.
Dicționarul de cariere a fost creat în cadrul Predau Viitor, primul accelerator în predarea informaticii din România, creat de Asociația Techsoup cu sprijinul Romanian-American Foundation. GameDev Academy, prima școală pentru industria de dezvoltare de jocuri video din România, este partener strategic al Predau Viitor și a reușit să adune reprezentanții industriei de jocuri în jurul ideii de a crea un ghid de carieră care să ajute elevii și profesorii să înțeleagă mai bine industria și cerințele extrem de serioase ale carierelor din această industrie.
„Profesorii cu care lucrăm sunt transformați după întâlnirea cu oamenii din studiouri de dezvoltare sau după ce participă la workshopuri despre dezvoltarea de jocuri. Înțeleg imediat care este potențialul creativ, educativ și de carieră al industriei, însă apoi constată că au foarte puține materiale la îndemână care să îi ajute să le explice elevilor și părinților ceea ce ei descoperă. Acest dicționar este creat avându-i în minte, ca instrument de bază în descoperirea realității acestei industrii pentru ei și elevi”, ne-a povestit Elena Coman, coordonatorul Predau Viitor, acceleratorul pentru profesori de informatică al Asociației Techsoup care creează în fiecare an experiențe de conectare între industria IT și profesori de informatică din România, care ajung apoi la peste 5.000 de elevi anual.
Dicționarul este disponibil online gratuit pentru oricine vrea să îl descarce sau să îl consulte pe www.predauviitor.ro/materiale-didactice/
Prima ediție a „Dicționarului de cariere din industria dezvoltatorilor de jocuri” a fost și tipărită cu sprijinul Ubisoft și este disponibilă la evenimentele GameDev Academy.