Marius Alexa
Marius Alexa conduce compania media Arhipelago și este un reprezentant de marcă pentru antreprenorii din nord-estul țării.
S-a făcut remarcat prin implicarea activă în dezvoltarea mediului antreprenorial național, în special prin promovarea unor instrumente online de sprijinire a întreprinzatorilor, printre altele fiind fondatorul portalului Finantare.ro. A stimulat cu succes coagularea de comunități de afaceri în mai multe orașe, creând rețele naționale de întreprinzători și companii. A inițiat programul național de conferințe de afaceri și misiuni economice internaționale al comunității Afaceri.ro.
A înființat și sprijinit mai multe ONG-uri și think-tank-uri cu impact asupra dezvoltării regionale și naționale. În 2010 a fost președinte JCI România, iar din 2011 prin APEC a coordonat mai multe campanii de interes public cum ar fi “Ieșenii vor Aeroport” sau “Moldova vrea Autostrada”.
Cu o experiență bogată în spate, a îmbracat mai multe haine din punct de vedere profesional, dintre care amintim pe cele de întreprinzător, manager, trainer, profesor universitar, activist civic, strateg și, nu în ultimul rând, organizator de conferințe de afaceri.