Romania Student Tour-”Maramureș, moștenirea unui neam”
În cadrul programului naţional de redescoperire şi promovare a patrimonului cultural şi natural al României, intitulat Romania Student Tour, comunitatea RePatriot și Casa de Cultură a Studenților București vor realiza catalogul foto “Maramureș, moștenirea unui neam”, o prezentare fermecătoare, cuprinsă într-un mănunchi de 80 de povești iconografice inedite, ce cuprinde ansambluri arhitecturale, tradiţii și obiceiuri, parcuri şi rezervaţii naturale, oameni și istoria locurilor.
”Maramureș o insula încărcată de tradiții și datini, o insula în inima unui neam. Ca să-ți cunoști rădăcinile, musai să treci prin Maramureș. Aici este locul în care sufletul românesc vibrează în portul strămoșesc pe care bătrâni și copii îl poartă în fiece zi de sarbatoare la biserică. Aici este locul în care încă mai vezi o vâltoare, un război de țesut, o piuă, o moară ori o palincie. E locul în care meșterii în lemn, încrustează simbolul unui neam spre nemurire, e locul în care firul se țese și culoarea răsună în cântul ce duce ecoul unei moșteniri peste vremi. Aici e locul în care Paul Bordaș are curajul să privească oglindirea rădăcinilor unui neam până în ziua de azi și să le ”lipească” pe culoarul de lumină „Fotogeografica – un sfert de veac”, ca moștenire (artist fotograf, Mariana Scubli)
Romania Student Tour constituie un concept original privind redescoperirea și promovarea patrimoniului cultural și natural al României. O echipă ce renaște an de an, în urma celei mai importante competiții naționale de artă fotografică ”FOTOGEOGRAFICA” dedicată în exclusivitate tinerilor, pune în aplicare un trio-dimensional „știință, pasiune, artă”. Succesul remarcabil înregistrat la numeroase evenimente culturale și de tineret în plan intern și internațional a demonstrat, pe deplin, că Romania Student Tour este un produs cultural cu consistență valoroasă și o vizibilitate notabilă. Prin fotografie, ca mediu informațional, prin modalitatea de abordare și prezentare, descoperim la România Student Tour o lume fascinantă, cu o profundă încărcătură emoțională, o Românie reală.
Catalogul va fi prezentat la diverse evenimente naţionale şi internaționale. Vor fi organizate la Bucureşti, Baia Mare, Sighetu Marmației, cât şi în alte localități din Maramureșul istoric, prezentări, dezbateri, expoziţii și proiecții video.
În palmaresul programului sunt consemnate acţiuni ce s-au concretizat în 13 cataloage foto de mare succes și un CD – multimedia: Ținutul Pădurenilor – inima de fier a Daciei străbune, Civilizația Mărginimii, Transilvania – inima României, Dobrogea la răscrucea timpurilor, Descoperirea Naturii în Gorjul montan, Ținutul Vulcanilor – izvor de civilizație, Pădurea Craiului – Țara dintre Crișuri, Din lumea Banatului, Haţeg – ţinutul dinozaurilor, Din tainele Bucovinei, Ţinutul Neamţului, leagăn de legende, Enigmele Buzăului, Plaiurile Vrancei, Misterele Olteniei de sub munte.
RePatriot suține această inițiativă nobilă prin care se promovează reperele noastre naționale, a celor ce țin de spirit – creații, tradiții, obiceiuri, dar și prin punerea în valoare a ceea ce are această țară unic și încă ”neîmblânzit”, natura și comorile ei.
Mesajul astfel clădit are scopul final de a-i face și pe alții – prieteni, neprieteni sau indiferenți – să ne vadă, să ne cunoască și să ne înțeleagă, cu identitatea noastră de români, pentru că avem nevoie de ea, ca să nu fim în bătaia vântului istoriei.
Evenimentul este un bun prilej de prezentare și promovare, ca să spunem lumii întregi cine suntem și de ce vorbim românește și să ne bucurăm împreună de comorile patriei, privite cu ochii oamenilor ei frumoși.
Pentru oportunități de sponsorizare, ne puteți scrie la office@repatriot.ro cu subiectul “Susțin Maramureș”.