Ludwik Sobolewski
Ludwik Sobolewski a fost numit Director General al Bursei de Valori din Bucureşti în august 2013. Anterior, Sobolewski a fost Preşedinte al Directoratului şi CEO al Bursei de Valori din Varşovia în perioada 2006 – 2013. Pe durata mandatului său, Bursă din Varşovia a devenit leader al pieţei de capital din Europa Centrală şi de Est şi s-a listat pe propria piaţă reglementată în 2010, după derularea cu succes a unui IPO. Ludwik Sobolewski a susţinut dezvoltarea activităţii bursei de valori, prin atragerea de companii în vederea listării, prin creşterea numărului de participanţi străini la sistemul de tranzacţionare al Bursei din Varşovia, şi prin promovarea serviciilor şi produselor bursei. El a jucat de asemenea un rol activ în crearea infrastructurii pieţei de capital, prin NewConnect, o piaţă inovatoare pentru companii mici şi mijlocii nou-înfiinţate şi aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare. Prin piaţa Catalyst, prima piaţă organizată din Polonia destinată tranzacţionării obligaţiunilor corporative şi municipale, prin achiziţia BondSpot SA şi a Bursei Poloneze de Energie.