LISTA Diaspora Start-Up: Românii pot obține până la 40.000 Euro pentru afaceri în țară
Românii din străinătate, care au locuit în străinătate puțin 12 luni și vor să devină antreprenori acasă pot apela la organizațiile care vor gestiona proiecte în cadrul programului Diaspora Start-Up pentru a obține sprijin educațional și până la 40.000 Euro.
Mai jos sunt prezentate pe scurt proiectele și cum puteți contacta cele 32 de organizațiilor intermediare prin care se desfășoară activitățile programului. Cei ce doresc să se repatrieze prin antreprenoriat vor trebui să contacteze una din aceste organizații pentru a se înscrie în proiectele acestora și să parcurgă pașii necesari.
RePatriot este un proiect privat, nonguvernamental și nu administrează proiecte în cadrul acestui program sau alte proiecte cu finanțare publică națională sau europeană. Programul Diaspora Start-Up a fost inițiat în anul 2016, inspirat din acțiunea RePatriot, lansat de Guvern, cofinanțat din fonduri europene și coordonat de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Lista organizațiilor care derulează proiecte Diaspora Start-Up
1. Asociația pentru promovarea afacerilor în România, împreună cu Fundaţia LAM, implementează proiectul „40.000 de motive pentru care să devii antreprenor în România”. Sunt vizaţi acei cetăţeni români, care trăiesc şi au domiciliul/reşedinţa în Ungaria şi care doresc să demareze o afacere în România.
Mai multe detalii aici: http://diasporaungaria.ro/
2. Fundația centrului de pregătire profesională Vâlcea a început implementarea proiectului “START ROMANIA – Finanțare pentru românii din Diaspora” în parteneriat cu Indice Consulting and Management și INFOR Elea SpA. Proiectul este destinat celor care intentionează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban și care au resedința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia.
Mai multe detalii pe http://cppvl.ro/, la start@cppvl.ro sau la 0250 734200.
3. Paidea SRL implementează proiectul „Antreprenoriat prin inovare pentru viitor”, în parteneriat cu Centrul pentru Afaceri Solidare SRL București, Asociația Asistenților Sociali Profesioniști – PROSOCIAL, Cluj Napoca, ARJE Formacion, Spania. Prin proiect se dezvoltă oportunități crescute de înființare de noi afaceri inovative prin acordarea a 34.000 euro pentru înființarea unei afaceri de către persoane cu vârsta peste 18 ani (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă), care îți au reședința sau domiciliul în ultimele 12 luni în Spania.
Pentru informații suplimentare persoană de contact este Corina DOBROTĂ – manager proiect, e-mail: paidea09@yahoo.com
Sursă: http://www.arje.es/documents/COMUNICADO-DE-PRENSA-24-RO.pdf
4. Asociația Excelsior pentru excelență în educație diaspora întreprinzătoare, în parteneriat cu Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu și Centrul de Dezvoltare Smart au lansat proiectul “Diaspora Întreprinzătoare”. Obiectivul proiectului este dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale a 200 de români din diasporă care își doresc să dezvolte afaceri în țară și finanțarea a 40 de planuri de afaceri ale acestora pentru implementarea lor într-una din cele 7 zone de dezvoltare ale României.
Detalii și înscrieri aici: http://diasporaintreprinzatoare.ro
5. Unic Sports SRL, în parteneriat cu Asociaţia “Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii Suceava”, Patronatul National al Femeilor De Afaceri din Intreprinderi Mici Si Mijlocii, Asociaţia Patronilor și Meseriaşilor, Asociaţia Generală a Profesioniştilor în Vânzări anunţă demararea proiectului “A.C.A.S.A. = Antreprenoriat, Curaj, Atitudine, Siguranţă, Ambiţie!”.
Proiectul are ca scop creşterea ocupării în regiunea CENTRU, NORD EST, NORD VEST şi SUD EST prin stimularea participării pe piața muncii a persoanelor cu potenţial antreprenorial şi crearea unui program regional integrat de încurajare şi sprijin tehnico-financiar pentru înfiinţarea şi dezvoltarea de noi întreprinderi în mediul urban.
Detalii și înscrieri aici: http://diaspora-acasa.unicsports.ro/
6. Asociatia Inceptus Romania în parteneriat cu Rombel, ADCU Și FiaTest au lansat proiectul “Antreprenor acasă”.
Obiectivul general al proiectului este acela de a crește gradul de ocupare în regiunile mai puțin dezvoltate ale României prin creșterea capacității unui număr de 350 de persoane din diaspora de a derula afaceri sustenabile. Sprijinim creșterea gradului de ocupare în regiunile mai puțin dezvoltate prin atragerea și sprijinirea persoanelor care își planifică reîntoarcerea în România și care au intenția și capacitatea de a derula activități antreprenoriale.
Detalii și înscrieri aici: http://antreprenoracasa.inceptus.ro/
7. Educativa în parteneriat cu Reviro, Impact Hub și Geo Strategy&Consulting au lansat programul “RO-WIN – Succes în România”. Dacă îți dorești să participi în cadrul programului trebuie să știi că există câțiva pași pe care trebuie să-i parcurgi:
- Completezi formularul de înscriere aici – https://ro-win.ro/inscriere-program-startup-fonduri-europene/
- Îți pregătești dosarul necesar pentru a dovedi că îndeplinești criteriile de eligibilitate
- Ești informat că ai fost selectat în grupul țintă și îți oferim acces la cursul de educație antreprenorială 4. Urmezi cursul de antreprenoriat
- Îți finalizezi planul de business
- Primești feedback pentru ideea ta și ești selectat pentru a primi finanțarea
Mai multe detalii aici: https://ro-win.ro
8. Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună în parteneriat cu Primăria Municipiului Făgăraș (Partener 1), Fundația Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională – CREFOP (Partener 2) și CIT-IRECSON Centrul de Informare Tehnologică SRL (Partener 3) au lansat proiectul “INVESTEȘTE ÎN ȚARA TA!”.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea antreprenoriatului în rândul românilor din Diaspora prin stimularea inițiativei antreprenoriale a 336 de persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă), prin sprijinirea lor pentru înființarea de afaceri, inclusiv prin oferirea unui suport financiar pentru 41 de afaceri prin oferirea de microgranturi. Informații suplimentare se pot obține de la Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună – AEVB.
Persoană de contact: Daniela Iuliana DROJ, manager de proiect. Date de contact: 031.432.84.36 și office@aevb.ro.
9. Work Consulting SRL alaturi de Fundația C.A.E.S.A.R., Power Net Consulting și E.N.F.A.P. MARCHE vor implementa în următorii 3 ani proiectul “Antreprenor_Diaspora: Hai acasa!”. Accentul proiectului va fi pus pe românii din Italia, Franța, Germania, Belgia și Marea Britanie, putând însă participa români valoroși și din alte state.
Detalii la: office@power.ro.
10. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR alături de gentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, Fundatia C.A.E.S.A.R., Global Commercium Development SRL si Metodo Estudios Consultores SL, implementeaza proiectul “Diaspora ReSTART” în perioada septembrie 2017- octombrie 2020.
Obiectivul proiectului il reprezinta incurajarea antreprenoriatului si a ocuparii pe cont propriu, prin sustinerea infiintarii de intreprinderi cu profil non agricol in zona urbana de catre romanii din Diaspora, in regiunile mai putin dezvoltate, respectivNord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia. Pentru mai multe informatii persoana de contact din partea ADR Nord-Est este: Ana Ciobanu, tel. 0233.218.071, email: ana.ciobanu@adrnordest.ro.
Detalii și înscrieri aici: http://adrnordest.ro/news.php?id=729
11. Interlog Com S.R.L, în parteneriat cu Infor Elea din San Secundo di Pinerolo, Italia si EUROTRAINING SOLUTION din Bucuresti, implementează proiectul cu titlul “Acasă e cel mai bine – startup antreprenorial pentru Diaspora”.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea situației economice și promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate în localități urbane din zonele Vest, Centru, Sud Est și Sud Muntenia județele Hunedoara, Arad, Caras Severin, Alba, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, județul Constanta, orașul Constanța și județul Argeș orașul Pitești prin ridicarea nivelului antreprenorial a minim 300 persoane din categoriile persoane inactive, șomeri sau persoane care au un un loc de munca și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă sau desfășoară o activitate independentă, persoane care în ultimele 12 luni au avut domiciliul sau rezidența in străinătate și prin monitorizarea și finanțarea prin schema de minimis a 36 de noi intreprinderi în cele 10 județe, timp de 36 luni
Mai multe detalii aici: http://diaspora-startup.ro/about-us/
12. Asociatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin implementează proiectul “Antreprenor în România”.
Obiectivul general al proiectului este este dezvoltarea competențelor antreprenoriale și manageriale a 206 persoane din diaspora și acordarea de suport pentru operaționalizarea ideilor de afaceri, înființarea și dezvoltarea de intreprinderi non-agricole, inovative, sustenabile și incluzive, în mediul urban din România în 7 regiuni de dezvoltare, creatoare de locuri de muncă, prin aplicarea de măsuri integrate de informare, formare antreprenorială, acordarea de consultanță și mentorat, finanțarea implementării planurilor de afaceri prin ajutor de minimis și asigurarea sustenabilității intreprinderilor înființate.
Detalii și înscrieri aici: http://www.adaf.ro/ro/antreprenor-in-romania.html
13. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este, începând din data de 15.12.2017, liderul proiectului cu titlul Antreprenoriat și creativitate în țara ta. Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană a Regiunilor Sud Est.
Detalii la: dana.rotaru@ugal.ro și 0236 461 353 / 0336 130 108
14. Euro Best Team în parteneriat cu Asociatia Culturala Romano-Elena “ARMONIA” si Apopsi AE implementează în următorii 3 ani proiectul ”Start Business – Romani din Grecia”. Proiectul își propune sa sprijine romanii din Grecia care au lucrat cel putin 1 an de zile in aceasta tara si care doresc sa revina in Romania si sa deschida o afacere.
Detalii și înscrieri aici: http://www.eurobestteam.ro/diaspora/start-business-romani-din-grecia/25
15. Asociațiade Dezvoltare Intercomunitară Euronest împreună cu partenerii Eastern Marketing Insights SRL și Primăria Municipiului Iași va implementa proiectul “ReCONNECT DIASPORA – Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunitățile de origine prin susținerea antreprenoriatului”, având ca scop încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării a 30 de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană din Regiunea Nord-Est de către persoane aflate în Diaspora.
Mai multe detalii aici: http://adieuronest.ro/reconnect-diaspora/selectie-grup-tinta/
16. Federatia Organizatia Nationala a Persoanelor cu Handicap din Romania – ONPHR implementează proiectul „Diaspora Biz”. Detalii la office@onphr.ro.
17. Camera de Comerț și Industrie Caraș-Severin, în parteneriat cu Infor Elea din San Secondo di Pinerolo (Italia) și Asociația „Spirit Românesc” O.N.L.U.S. din Roma, implementează proiectul „Antreprenoriat sustenabil pentru românii din Diaspora”.
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru românii din Diaspora, sprijinirea inițiativelor antreprenoriale ale acestora (ca formă de ocupare pe cont propriu și de creare de noi locuri de muncă) și creșterea sustenabilă a ocupării în regiunile mai puțin dezvoltate ale României, prin înființarea și susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană din Regiunile Vest, Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest și Centru. Proiectul are un impact semnificativ la nivelul celor șapte regiuni mai puțin dezvoltate ale României, deoarece iși propune înființarea, sprijinirea și asigurarea sustenabilității pentru minim 24 întreprinderi și crearea a peste 48 locuri de muncă.
Mai multe detalii aici: https://diaspora.ccia-cs.ro/
18. Euro Best Team împreună cu partenerii Asociatia “LATINA” și “Istituto Tecnico Superiore per le nuove tecnologie della vita” implementează proiectul “Start Business – Romani din Italia”, care își propune să sprijine românii din Italia care au lucrat cel puțin 1 an de zile în această țară și care doresc să revină în România și să deschidă o afacere.
Mai multe detalii aici: http://www.eurobestteam.ro/diaspora/start-business-romani-din-italia/26
19. Euro Best Team împreună cu partenerul din Spania, Finnovaregio implementează proiectul “Start Business – Romani din Spania”, care își propune să sprijine românii din Spania care au lucrat cel puțin 1 an de zile în această țară și care doresc să revină în România și să deschidă o afacere.
Detalii aici: http://www.eurobestteam.ro/diaspora/start-business-romani-din-spania/27
20. Progress Team SRL implementează proiectul „Să devenim antreprenori acasa!”.
Detalii la 767808000 sau ascendis_team@yahoo.com;
21. Global Commercium Developement SRL (România) în parteneriat cu Asociația „Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor Europroject” (România), Metodo Estudios Consultores (Spania) și Uniunea Muncitorilor Români (Spania) a lansat proiectul „Acasă Plus – Antreprenori pentru Sustenabilitate”, având ca obiectiv dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul românilor din străinătate, interesați de înființarea unor afaceri pe teritoriul României.
Scopul proiectul este creșterea gradului de ocupare și a culturii antreprenoriale în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate din România, prin:
- Crearea și dezvoltarea de start-up-uri cu profil nonagricol în zona urbană.
- Asigurarea accesului la informații, la formare antreprenorială, la servicii personalizate de mentorat și consiliere/consultanță.
- Finanțare și suport în dezvoltarea afacerilor persoanelor din diaspora (Spania, cu preponderență / alte țări europene).
Mai multe detalii aici: http://antreprenoracasa.webnode.ro/
22. HR Solutions, împreună cu Power Net Consulting și Asociación Hispano-Rumana Salva implementează proiectul “Antreprenor Diaspora RO_ES”. Accentul proiectului va fi pus pe românii din Spania, putând însă participa români valoroși și din alte state.
Detalii la: office@power.ro.
23. Asociatia “Centrul De Dezvoltare Smart” în parteneriat cu LSRS și Patronatul Judeţean al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii Suceavan implementează proiectul “Start Up 4 Diaspora”.
Obiectivul major al proiectului este promovarea, susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, în rândul persoanelor fizice din diaspora, prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunile Nord-Est, Sud-Est și Sud-Muntenia din România.
Detalii si inscrieri aici: http://startup4diaspora.ro/
24. Creator European Consultants SRL implentează proiectul “Antreprenor acasă”, dedicat românilor care au locuit în Spania minim 12 luni.
Detalii și înscrieri aici: http://www.antreprenor-acasa.net.
25. Oficiul Teritorial Pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperatie Cluj-Napoca – AIPPIMM, împreună cu Facultatea de Bussiness și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării implementează proiectul “Antreprenor Diaspora – Afaceri competitive și inovație”
Date de contact:
- 0264 487.224 sau oficiucluj@aippimm.ro.
- 0264 405 300 / int 5219 sau ubb.news@ubbcluj.ro
26. Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor din Județul Cluj alături de Consiliul Naţional al IMM-urilor filiala Arad şi Patronatul Judeţean al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Iaşi derulează proiectul „Smart-Up Diaspora”. Consorţiul îşi propune ca prin Smart-Up Diaspora să contribuie la dezvoltarea antreprenorială a peste 400 de români din străinătate şi să finanţeze cu până la 40 de mii euro nerambursabili cel puţin 50 de noi IMM-uri deschise de către aceştia.
Detalii și înscrieri aici: http://diaspora-start-up.ro/
27. Asociatia “Centrul De Dezvoltare Smart”, LRSS și Patronatul Tinerilor Întreprinzători din Regiunea SUD-EST implementează proiectul “Diaspora Invest”.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu în cele 7 regiuni mai puțin dezvoltate ale României (Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și Nord-Est) prin îmbunătățirea competențelor antreprenoriale, acesta contribuind, mai apoi, la dezvoltarea unor opțiuni de carieră.
Detalii si inscrieri aici: http://diasporainvest.ro/
28. Federaţia Agricultorilor Fermierul implementează proiectul “Afacerea ta Acasa – Start-Up de succes in Romania”.
Viitorii participanți la serviciile proiectului vor fi recrutați din România și Diaspora (Spania, Italia, s.a) și au reședința sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunile mai puțin dezvoltate ale României, respectiv Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia, Centru, Sud-Est sau Sud Muntenia. Se vor acorda 36 subvenții pentru 36 intreprinderi nou înființate. Valoarea maximă a subvenției acordată pentru fiecare întreprindere este de maxim 148.000 lei (echivalentul a 33.333 euro).
Mai multe detalii pe www.federatiafermierul.ro si la fafermierul@yahoo.com sau 0744.620.487.
29. OTP Consulting Romania SRL implementează proiectul “FIA – Fii Antreprenor Acasă. Investește în viitorul tău!” în valoare de 1,7 mil. euro, din care peste 880.000 euro sunt fonduri alocate dezvoltării a 22 de start-up-uri;
Detalii și înscrieri aici: https://antreprenoracasa.ro/ro/page/183/despre-proiect.
*Alte 2 proiecte adresate tuturor românilor, la care pot avea acces și cei din Diaspora, sunt
1.Proiectul Antreprenoriat sustenabil în Regiunea Centru, în valoare totală de cc. 5 mil. euro, din care peste 3 mil. euro sunt alocați dezvoltării a 89 de business-uri;
2.Proiectul SMART Start-UP – Antreprenoriat inovativ și sustenabil în Sud Muntenia, în valoare totală de peste 4 mil. euro, din care cca. 2,5 mil. euro sunt finanțări cu obiectiv de dezvoltare a 72 de start-up-uri;
30. Siab Development SRL, din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Associazione di Promozione Sociale SPIRIT ROMANESC ONLUS din Roma, au demarat implementarea proiectului “O AFACERE PENTRU UN VIITOR IN TARA TA”.
Mai multe detalii aixi:
- http://www.afacereintarata.ro/
- https://www.facebook.com/O-afacere-pentru-un-viitor-in-tara-ta-532606643757738/
- http://www.siabdevelopment.ro/contact.
31. SIAB Development Cluj Napoca în parteneriat cu Asociația „Acasa” Zaragosa, Spania implementează “Fii antreprenor în ţara ta”. Activitățile prevăzute în proiect vor fi implementare pe o perioadă de 36 de luni, vizându-i pe românii din Diaspora care intenţionează să-şi înfiinţeze o afacere non-agricolă, în mediul urban, în România.
Mai multe detalii aici:
32. Camera de Comerț și Industrie Brașov implementează, în calitate de beneficiar, proiectul “România acasă – Diaspora Start Up”.
Proiectul are în vedere dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 200 de persoane din Regiunea de Dezvoltare Centru în vederea încurajării antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin stimularea înființării a 26 de noi întreprinderi cu profil non agricol în zona urbană și crearea a 52 de noi locuri de muncă. Cele 26 de firme care se vor înființa vor primi o alocare financiară individuală de cca. 30.769 euro pentru a-și finanța planurile de afaceri selectate.
Mai multe detalii aici: http://www.romaniacasa.ro/
Pentru mai multe despre idei de afaceri, oportunitățile și barierele repatrierii prin antreprenoriat, povești de succes vă recomandăm să urmăriți www.repatriot.ro și https://www.facebook.com/repatriot/.