Iulia Scavo: De la matematică la vinurile bune
Românca Iulia Scavo este câștigătoarea marelui Trofeu “Cel mai bun somelier din România 2018” în urma finalei la București. Povestea ei este însă una aparte.
Iulia Scavo a plecat în Franța în 2002 fiind admisă la Institut Național des Sciences Appliquées (INSA) din Lyon. Desigur, pentru a ajunge la această instituție prestigioasă a contat foarte mult parcursul ei remarcabil din timpul liceului de Matematică-Fizică în limba engleză din Craiova, dar și rezultatele la olimpiade și concursuri.
Iulia Scavo și-a continuat studiile în Franța obținând Diploma de «Licence en Mathématiques» la Universitatea « Lyon 1 – Claude Bernard », urmată de studii de profesorat timp de doi ani, concretizate cu titlul « CAPES de Mathématiques».
In vino veritas
Însă Iulia a devenit mult mai cunoscută într-un domeniu surprinzător pentru un matematician.
În paralel cu studiile universitare, ea a descoperit gastronomia și vinul francez la Lyon, adevărată capitală în domeniu.
În timpul liber a început să participe la saloane, expoziții și degustări în regiunile învecinate : Valea Rhonului, Beaujolais, Burgundia. A câștigat rapid experiență, astfel că, în 2005, a participat la formarea și integrarea echipei Slow Food Lyon – Convivium «Les Canuts Ecervelés» și a sprijinit activitățile de promovare a produselor artizanale și de sensibilizare a publicului, inclusiv cel mai tânăr, cu privire la un mod de alimentație convivial, cu produse de calitate, care spun o poveste.
Cu aceeași seriozitate cu care a studiat matematica, Iulia Scavo s-a pregătit și a obținut Diploma «Mention Complémentaire en Sommellerie» la Lyon și a participat la cursul de Analiză Sensorială la Universitatea Vinului Suze-La-Rousse. Acolo a îmbinat studiul cu experiențe practice ca somelier, dar și ca vânzător în magazin de specialitate.
Între România și Franța
În 2008 s-a întors în România și a obținut locul doi la « Trofeul Național al Somelariei », fiind prima femeie care a urcat pe podium chiar de la primul ei concurs.
A urmat un an alături de Halewood România, în departamentul de Marketing unde a format echipe comerciale, a creat diverse « Wine programs » în resturante partenere și a dinamizat pensiunile și vizitele oeno-turistice la Pivnițele Azuga și la Conacul Urlățeanu. Experiența din occidentală s-a simțit și în plan gastronomic, dar și la promovarea vinurilor produse sau importate.
Iulia s-a întors apoi în Franța unde l-a cunoscut pe soțul ei, Bruno Scavo, Chef Sommelier la Monte-Carlo SBM Resort și Sommelier emerit, « Mâitre Sommelier de l’Union de la Sommellerie Française ».
L-a urmat în sudul Franței, înscriindu-se la cursurile BTS Technico-Comercial Vin Boissons et Spiritueux (marketing și comercializare de vinuri și băuturi), la ICOP Aubagne (Institut de Chimie Oenologie Paris et Provence).
Rezultate internaționale
În paralel, Iulia a fost desemnată să reprezinte România în competițiile mondiale de somelerie în cadrul ASI (Association de la Sommellerie Internaționale) cea mai veche și credibilă asociație internațională în domeniu, iar rezultatele nu au întârziat să apară.
Iulia a fost semi-finalistă la Campionatul Mondial de Somelieri în Chile 2010 (intrând în Top12 Mondial) și la Campionatul European de Somelieri la Strasbourg 2010 (Top 8 European). Pentru promovarea imaginii României, ea a primit în 2011 „Oscarul de Excelență” la Ateneul din București, înscriindu-se printre cei 10 români ai anului 2010, iar soțul ei, Bruno Scavo a fost distins cu un premiu oferit persoanelor de naționalitate străină care promovează și sprijină valorile României.
Performanțele au continuat și în anii următori: laureată a Campionatului Central European de Somelieri, în Ungaria în 2012, locul 5 la Campionatul Mondial de Somelieri în Japonia 2013 și primul Podium pentru România la Campiuonatul European de Somelieri la San Remo, Italia 2013 cu medalie de Bronz.
După o mică pauză ce a coincis cu sosirea pe lume a celui de-al doilea copil în 2016, Iulia a revenit în cursă cu un al doilea Bronz la Campionatul European de Somelieri la Viena, Austria 2017. A urmat titlul de „Master of Port” 2017, fiind prima femeie care a câștigat această competiție internațională dedicată vinului de Porto, cu tradiție din 1988.
Totodată, Iulia a obținut certificarea internațională Diploma de Sommelier ASI cu Aur, a trecut cu brio examenul WSET Level 3 și este pe cale de a finaliza DipWset Level 4, ultima treapă înainte de a se lansa spre un Master of Wine (MW).
“Dorința mea ar fi pe viitor să mă implic în formarea la înalt nivel a profesioniștilor în vin și gastronomie din țară, pentru a da o șansă în plus vinului și produselor românești să capete vizibilitatea cuvenită în exterior. Să pregătesc generația care va reprezenta România în competițiile internaționale după ce eu mă voi retrage de pe scena marilor concursuri, nu înainte de a fi dus România cât mai sus posibil, după cele două Bronzuri cucerite în 2013 și 2017 la Europene și locul 5 Mondial în 2013”, își dorește Iulia Scavo.
Cronicile profesoarei
În paralel cu activitatea de profesorat cu predare a principalelor diplome naționale franceze în domeniul vinului și băuturilor, de formare profesională și de conferențiar în materie, Iulia scrie cronici și articole de specialitate. Mereu, vinul românesc este pus la loc de cinste, Iulia organizând conferințe și seminarii despre viti-vinicultura română, soiurile tipice și particularitățile României că țară viticolă de clasa internațională.
În 2014, a susținut și prezentat vinul Românesc la Stockholm și Londra sub auspiciile Casei Regale Române, a ținut conferințe și degustări de vinuri cu crame de renume din România pentru asociații de somelieri din Franța și prezentări în România cu Asociația Somelierilor din România.
În parteneriat cu Consulatele României la Nisa și Monaco, Iulia a susținut multiple prezentări, unele fiind în cadrul Festivalui de Film Românesc “RoMÂnia”, Villeneuve-Loubet.
“Deși nu sunt decât un mic antreprenor, mai mult profesor decât business- woman, cred că pot face ceva pentru țara mea în corelație de altfel cu multiple domenii: turism, oeno-turism, educație, producție de vinuri și produse gastronomice (am fost de altfel Vice-președinte Slow Food Lyon acum 10 ani și am participat și la edițiile Turda Fest, am vizitat “santinelele” de la Saschiz pentru producția de gemuri și diverse stane ce produc Brânză de burduf, altă “santinelă” protejată Slow Food).
Voi duce standardul României la Balkaniada din 10-11 Noiembrie la Belgrad, unde sunt și singura doamna în competiție, și mai departe la Campionatul Mondial de Somelieri în Belgia, 10-11 Martie 2019, unde soțul meu va reprezenta și el Principatul Monaco”, spune cu mândrie Iulia Scavo.
Mai multe detalii despre activitatea Iuliei Scavo pot fi găsite pe pagina Julia Scavo Formation Conseil.