Herman Berkovits
Odata cu stabilirea sa în Jerusalem a reușit prin muncă, efort susținut, perseverență și rezultate foarte bune în tratarea bolnavilor să se afirme ca un medic foarte apreciat și cunoscut în rândul pacienților din Israel și alte state.
A tratat foarte mulți pacienți de origine română atât persoane publice cât și muncitori aflați la lucru în Israel. Cu toate că prețul consultațiilor și tratamentele medicale sunt foarte costisitoare, a acceptat de fiecare dată când i s-a cerut ajutorul din partea unor pacienți fără posibilități financiare, îndeosebi români, să îi trateze pro bono.
În cadrul alegerilor parlamentare din anul 2008 a candidat pentru un loc în Camera Deputaților în colegiul Orientul Mijlociu și Africa, unde a obținut cele mai multe voturi.
O mare pondere a legăturilor sale o reprezintă comunitatea română din Israel, aceștia apreciindu-l și oferindu-i de trei ori titlul de onoare ”Omul Anului” – acordat de Centrul Cultural Romano-Israelian.
Presa de limbă română din Israel a publicat numeroase articole și interviuri referitoare la activitatea sa profesională și publică, precum și la strânsele legături pe care le are cu România.
Odată cu obținerea celui de-al doilea mandat de premier al Israelului de către Benjamin Natanyahu, în urmă cu 7 ani, a fost desemnat oficial ca medic personal al Premierului Israelian.Faptul că un evreu-român este medicul personal al premierului israelian, într-o țară unde sunt foarte mulți medici excepționali, este o onoare pentru Herman Berkovits, pentru școala de medicină de la Cluj, precum și pentru profesorii acestei școli unde se învață o medicină serioasă.
De-a lungul anilor a avut ocazia să faciliteze multe întalniri între personalități politice românești din toate partidele cu personalități politice israeliene. Pentru contribuția pe care a avut-o la întarirea relațiilor dintre cele două capitale București și Ierusalim i s-a acordat ,,Cheia Bucureștiului”. Datorită bunelor relații pe care le-a menținut în toate mediile a fost numit Consul Onorific al României în Israel și a fost profund emoționat de onoarea care i s-a acordat.
Presa din România îl menționează foarte des pentru aportul său la întărirea relațiilor în toate domeniile între cele două țări Israel și România și pentru activitatea mea medicală. Am avut multe apariții la radio și televiziune în emisiuni ca ,,Români de succes”, ”Români de pretutindeni”, ,,Pașaport Diplomtic”, ,,Ediție Specială”, ș.a.
A ajutat și victimele de la Clubul Colectiv. A reușit ca o firmă care produce o unguente excepționale pentru îndepartarea țesuturilor afectate grav să doneze acest medicament în valoare de 150.000 de Euro. În plus, firma a trimis și doi medici specialiști în România pentru a ajuta victimele.