Românii din Diaspora vor putea obține online datele de acces în sistem pentru a-și plăți prin internet amenzile, taxele și impozitele din România
Începând de azi românii din Diaspora își vor putea lua user și parola pentru accesul în Ghișeul.ro folosindu-și cărțile de identitate și cardurile emise de banci din străinătate într-o experiență 100% online.
“Așa cum am anunțat în primavara acestui an am reușit simplificarea credențialelor pentru contribuabilii persoane fizice din România de a obține online datele de acces în Ghiseul.ro pentru a-și plăti prin internet amenzile, taxele și impozitele locale.
Așa cum am anunțat tot atunci acest serviciu va fi disponibil și românilor din Diaspora, care au de achitat în țară taxe și impozite locale sau amenzi auto”, Marius Bostan.
Ghișeul.ro este un proiect al Agenției pentru Agenda Digitală a României (Guvernul României) în parteneriat cu Asociația de Plăți Electronice (A.P.E.R.O.).
Ghiseul.ro permite în prezent plata online cu cardul a taxelor și impozitelor locale, precum și a amenzilor auto către 267 de primariile înrolate în sistem. Plățile pot fi făcute momentan numai de contribuabili persoane fizice, indiferent că au un card emis în țară sau în afara țării, iar comisionul este suportat integral de către primarii.
Totodată Ministrul Comunicațiilor, a răspuns la solicitarea reprezentanților companiilor private, care au solicitat extinderea facilităților ghiseul.ro și pentru persoanele juridice declarând că sunt în discuții cu Ministerul Finanțelor pentru a finaliza un proiect de plată online și pentru acestea.