Gabriel Ionuț Stanciu
M-am născut și am copilărit în orașul Corabia, județul Olt.
Am absolvit Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza, profilul matematică-informatică, urmând apoi cursurile Facultății de Mecanică din Craiova, specializarea Construcții Civile, Industriale și Agricole.
Mi-am început cariera lucrând ca inginer în România iar după o perioadă m-am mutat în Marea Britanie, unde am lucrat în cadrul multinaționalei Colas Rail U.K, în cadrul proiectului West Midlands Alliance, participând la construirea unei noi linii de tramvai din orașul Birmingham, ocupând funcția de inginer.
Reîntors în țara în decembrie 2019, la invitația Guvernului Orban, am fost numit consilier al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, urmând ca din iulie 2020 să fiu numit director general adjunct al Agenției Naționale pentru Locuințe, iar din ianuarie 2022 până in septembrie 2023 am ocupat funcția de director general al Agenției Naționale pentru Locuințe.