Forumul Tinerilor din Diasporă
Forumul Tinerilor din Diasporă revine într-o nouă ediție organizată de Liga Studenților Originari din Republica Moldova (LSORM). În acest an, evenimentul se va desfășura sub forma unei conferințe de networking, ce oferă o platformă prietenoasă și receptivă pentru tinerii din diasporă și cei de acasă.
Acest eveniment dorește (ca de fiecare dată) să (re)conecteze studenții din diasporă cu studenții de acasă și elevii din țară în ideea de a crea noi idei și proiecte comune extraordinare.
În urma celor două zile de gândire creativă, intensivă și discuții inspiraționale, echipele create în cadrul Forumului, vor prezenta câteva proiecte care vor fi analizate de un juriu mixt, iar cele mai bune și realizabile vor fi premiate și implementate.