Extrasele de carte funciară sunt eliberate și online
EXTRASELE DE CARTE FUNCIARĂ SUNT ELIBERATE ȘI ONLINE
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că a eliberat, online, prin intermediul platformei EPAY.ANCPI.RO, peste 460.000 de documente, în primele trei luni ale anului 2022.
Prețul unui extras de carte funciară pentru informare eliberat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, este de 20 de lei, în condițiile în care, la ghișeele oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, costul este de 25 de lei.
Dacă documentul solicitat este disponibil în format electronic, va putea fi descărcat din contul creat de utilizator în câteva minute. În cazul în care extrasul nu a fost convertit în format electronic, timpul de așteptare este de cel mult două zile lucrătoare.
Prețul unui extras din planul cadastral, pe ortofotoplan, eliberat online, prin intermediul platformei epay.ancpi.ro, este de 15 lei.
Platforma EPAY.ANCPI.RO este gestionată de ANCPI și poate fi utilizată atât de persoane fizice, cât și juridice. Comenzile sunt plasate online, iar plata este efectuată prin intermediul unui card bancar. În prezent, numărul proprietăților înregistrate în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară este de peste 19,3 milioane, reprezentând circa 43% din numărul total aproximat de imobile din România. Astfel, extrasele de carte funciară solicitate pentru aceste proprietăți vor putea fi descărcate de către utilizatorii platformei epay.ancpi.ro în cel mai scurt timp.
Mai multe detalii pe mdlpa.ro.