Discursul lui Adrian Zuckerman, Of Counsel DLA Piper și Ambasador al Statelor Unite ale Americii în România (ret), la Repatriot Summit 2023
“Mă bucur să mă aflu aici în această dimineață, alături de toți oficialii guvernamentali, parlamentarii, distinșii invitați, membrii și prietenii Repatriot, prezenți aici și care ne sunt alături prin conferință video. Este o onoare să mă alătur dumneavoastră în cadrul acestui Forum RePatriot. Dumneavoastră, liderii guvernamentali și ai comunității de afaceri, din România și din străinătate sunteți cei care aveți oportunitatea de a ajuta România să devină puternică din punct de vedere economic și vibrantă din punct de vedere social. În zilele acestea ne aflăm într-o situație dezastruoasă. Lumea trece printr-o perioadă de agitație și se confruntă cu o luptă existențială. Agresiunea și dorințele imperialiste ale Rusiei și Chinei au provocat o stare de instabilitate globală nemaiîntâlnită de la cel de-al doilea război mondial. Axa răului, Iranul, Rusia și China au semănat haos și instabilitate în întreaga lume, Orientul Mijlociu este destabilizat din nou, Africa este devastată de războaie din cauza imperialismului rusesc și a trupelor sale Wagner care au răsturnat guvernele alese în mod democratic, America Centrală și cea de Sud sunt invadate de guverne socialiste și comuniste susținute de China și Rusia.
Mai aproape de noi, avem invazia rusă în Ucraina și războiul de dezinformare și propagandă declanșat de Rusia și China împotriva țărilor membre ale Uniunii Europene. Rusia face tot ce poate pentru a destabiliza țările europene. Acest lucru a fost vizibil în mai multe moduri. Obiecția continuă și nefondată a Austriei față de aderarea României la Schengen este doar unul dintre aceste moduri. În plus, Rusia și China se implică în țesutul social, politic și economic al țărilor europene.
Securitatea națională poate fi consolidată printr-o economie puternică. O economie puternică va sprijini securitatea națională militară și socială.
O economie puternică nu va fi realizată decât dacă legăturile rămase ale fostului sistem comunist vor fi rupte. România nu își va putea îmbunătăți în mod substanțial economia până când nu va face acest lucru.
Premierul Ciolacu a recunoscut acest lucru și a declarat recent că sistemul bugetar din România este unul care încă seamănă cu „cel al lui Ceaușescu, un sistem comunist”. Dânsul s-a pronunțat și împotriva corupției din guvern. După cum am văzut recent, au existat multe cazuri de corupție publică, de la scandalul căminelor de bătrâni la diverși înalți funcționari guvernamentali din întreaga țară care au cerut și acceptat mită. Îl felicit pe primul-ministru pentru că a luat măsuri rapide în aceste chestiuni. Cu toate acestea, trebuie schimbată și mentalitatea și filozofia economică comunistă coruptă și putredă.
România trebuie să se angajeze într-un program pentru a se debarasa în cele din urmă de toate fostele vestigii comuniste și să treacă la o adevărată economie de piață liberă. Ar trebui să fie foarte clar pentru orice observator obiectiv că într-o țară în care doar douăzeci și cinci la sută din populație lucrează în sectorul privat și sprijină restul țării, nu poate fi vorba de succes. Greutatea de pe spatele sectorului privat crește din ce în ce mai mult și îl va strivi. Istoria ne-a arătat că sistemele economice comuniste, socialiste și alte sisteme economice similare controlate de guverne pur și simplu nu funcționează.
Diferența bugetară actuală este o dovadă a cât de putred este sistemul actual. Unii estimează că această diferență va ajunge la 30 de miliarde de euro până la sfârșitul anului – nimeni nu este sigur în totalitate.
După aproape 34 de ani de la revoluția care a răsturnat regimul comunist, România încă lâncezește. De ce? Pentru că vestigiile și mentalitățile fostului regim comunist au rămas. România abundă în minereuri, petrol, gaze și toate celelalte resurse naturale – dar, după atâția ani, aceste resurse încă nu sunt folosite.
România are unele dintre cele mai mari zăcăminte de gaze din Marea Neagră și, cu toate acestea, doar cel mai mic dintre aceste zăcăminte a început să producă gaze în urmă cu un an, la paisprezece ani de la descoperirea lor; multe dintre minele din care se puteau extrage aur, cupru și minereuri rare sunt în paragină.
Guvernul deține peste 1400 de companii, dintre care câteva sute sunt în faliment, sau în lichidare. Restul, cu excepția câtorva, pierd anual sume uriașe de bani, nu plătesc taxe și îngreunează concurența și economia.
Românii pleacă din țară în masă. De la o populație de 24 de milioane de persoane în urmă cu 20 de ani, în prezent, în România mai sunt doar aproximativ 16 milioane de persoane și se estimează că vor fi doar 14 milioane în aproximativ 15 ani, sau chiar mai devreme. Românii și-au pierdut speranța că rămășițele comunismului vor fi eliminate.
Țara are căi ferate prost întreținute, cu viteze medii mai mici acum decât în urmă cu 35 de ani, unele dintre cele mai proaste drumuri din Europa, școli și spitale care se prăbușesc și asistență medicală inadecvată.
România a pierdut și va continua să piardă miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene pentru că nu poate aplica aceste fonduri sau pentru că nu îndeplinește alte praguri de bună guvernare.
Proprietatea guvernamentală a întreprinderilor și entităților a cauzat toate aceste probleme, pe lângă susținerea corupției endemice.
Destul!
Poporul român merită mai mult după atâția ani de suferință. Nu există niciun motiv pentru care nivelul de trai al românilor să nu fie unul dintre cele mai ridicate din Europa.
Este o greșeală să împiedicăm sectorul privat. Trebuie să se înțeleagă în sfârșit că guvernul, la toate nivelurile, lucrează pentru oameni și este responsabil în fața acestora, nu invers. Serviciul public nu ar trebui să fie o cale de îmbogățire – oamenii ar trebui să părăsească guvernul cu satisfacția de a fi servit, nu cu conturi bancare umflate.
Nu trebuie să fie așa. Cu puțin bun simț economic, economia poate fi redresată destul de rapid. Impozite mai mici și stimulente sporite pentru ca întreprinderile private să investească în România și să dezvolte afaceri în România vor avea ca rezultat o bază economică mai amplă și mai solidă. Este o greșeală enormă să împiedici sectorul privat. În ultimii 34 de ani, acesta a dovedit că funcționează – susține întreaga economie românească. Cei aproximativ 25% din populația României, 4,5 milioane, care lucrează în sectorul privat susțin întreaga țară. Restul populației lucrează pentru diverse agenții guvernamentale de stat sau municipale, iar restul nu lucrează pentru că sunt prea bătrâni sau prea tineri. România ar trebui să stimuleze investițiile de afaceri în România, nu să le penalizeze cu taxe mai mari. O bază de impozitare mai mare și mai robustă, la rate de impozitare mai mici va conduce economia spre o nouă prosperitate.
Taxele mai mari au dus întotdeauna la scăderea veniturilor – este un fapt dovedit în timp.
Arthur Laffer, unul dintre consilierii economici ai președinților Reagan și Trump, a spus corect că factorul cheie al unei economii prospere este „reducerea taxelor de impozitare, amplificarea bazei de impozitare, fonduri sigure, reglementări minime, comerț liber, restricții la cheltuieli și apoi să ne dăm la o parte și să lăsăm economia să se reglementeze singură”. Economia Statelor Unite a înflorit și a fost lider mondial atât sub administrația Reagan, cât și sub cea a lui Trump – aceștia au urmat sfaturile economice de bun simț ale lui Laffer.
Taxele mai mari nu numai că vor ține departe investitorii străini, dar vor îngreuna și creșterea și extinderea întreprinderilor existente. Fondurile de care dispun întreprinderile pentru îmbunătățirea și extinderea capitalului vor fi diminuate.
Impozitarea sectorului IT, care este unul dintre punctele forte ale României, dacă nu chiar cel mai puternic, cu cote mai mari, îl va distruge și va determina oamenii și afacerile să se mute în alte țări. România concurează cu Europa de Vest pentru talentele din domeniul IT – este destul de greu să atragi talente, având în vedere transportul, infrastructura, asistența medicală și alte deficiențe inadecvate. Impozitarea sectorului la același nivel cu Europa de Vest îl va distruge ca magnet pentru talente.
În mod similar, impozitele mai mari pentru întreprinderile mai mici vor avea un impact grav asupra viabilității acestora.
În ceea ce privește întreprinderile mai mari, este posibil ca impozitele mai mari să nu le determine imediat să plece, dar cu siguranță va ține departe noii investitori. Întreprinderile mari vor pleca atunci când va deveni din ce în ce mai dificil să își păstreze angajații calificați, deoarece aceștia vor emigra în alte țări.
Pe scurt, taxele și impozitele mai mari reprezintă o cursă spre ultimul loc.
Cea mai mare rămășiță din perioada comunistă și cea mai mare problemă a economiei românești sunt cele aproximativ 1400 de entități deținute de stat. Cu excepția câtorva dintre aceste companii, restul pierd bani, sunt subvenționate de guvern în fiecare an cu miliarde de lei, nu plătesc impozite și împiedică alte companii private să intre pe piață și să concureze. Statul român subscrie companii falimentare pe cheltuiala cetățenilor. Aceste companii falimentare nu au niciun beneficiu pentru România, în afară de angajarea unor persoane cu legături politice și a prietenilor și familiilor politicienilor. Aceste companii sunt principalul motiv pentru care există un deficit bugetar. Recenta vizită a FMI în România a concluzionat că noile măsuri fiscale nu vor fi suficiente și că va fi nevoie din nou de creșterea taxelor. Există o soluție – reducerea cheltuielilor pentru companiile de stat care pierd bani. Nu ar exista niciun deficit bugetar, chiar și fără noi taxe, dacă aceste cheltuieli pentru respectivele companii ar fi oprite astăzi!
Este un concept detestabil acela de a crește impozitele oamenilor din România care muncesc pentru a menține în funcțiune aceste companii falimentare. Chiar și companiile care înregistrează profit ar fi mai profitabile și mai eficiente sub management privat. În plus, creșterea taxelor și a impozitelor asupra sectorului privat nu va face decât să distrugă industria privată și să creeze și mai multe probleme economice.
Este necesar un adevărat mediu de afaceri de piață liberă pentru a crea bogăție și prosperitate pentru toți. Entitățile de afaceri controlate de guvern nu numai că favorizează practicile de afaceri ineficiente, împiedică piețele libere și concurența, dar, mai ales, mențin vie corupția. Numai un mediu de afaceri stabil, previzibil și complet transparent poate atrage investițiile necesare pentru a stimula dezvoltarea și pentru a promova o economie de piață liberă. Transparența și responsabilitatea în afaceri sunt de o importanță capitală.
Mă aflu astăzi aici și simt multă speranță. Sper că fiecare dintre voi se va angaja din nou, împreună cu companiile sale, să respecte principiile fundamentale ale democrației, piețelor libere, statului de drept și transparenței. Puterea de dezvoltare economică a companiilor private, cărora li se permite să concureze în mod liber și corect va readuce speranța pentru poporul român.
Doar așa românii vor rămâne în România sau se vor întoarce în România – ei și voi sunteți cei care pot face România mare. Haideți să lucrăm cu toții împreună pentru a face din România un succes de care generațiile viitoare să fie mândre.
Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze.”