Conferință Lyon | 15 martie 2017
Data: 15 martie 2017
Ora: 17:30
Locatie: Primaria din arondismentul (sectorul) 6, Sala Consiliului, Strada Seze 58, Lyon
Miercuri, 15 martie, de la ora 17:30, va avea loc Conferința RePatriot unde vei învața de la antreprenori de succes cum să valorifici oportunitățile de afaceri din România și care sunt aptitudinile necesare pentru a conduce o afacere. Vei afla în mod direct care sunt modelele pe care le poți urma și care sunt pașii necesari în dezvoltarea unei afaceri în România.
“Nicio țară nu este perfectă, nu există Rai aici, pe pământ, ne iubim țara și în multe locuri din România lucrurile merg în direcția bună. Ați câștigat experiență și cunoștințe profesionale și de afaceri într-un spațiu occidental, cu principii corecte, cu o democrație relativ consolidată și puteți aduce un bagaj civic important pentru țară”, spune Marius Bostan, inițiatorul proiectului RePatriot.
Conferința va reuni ca speakeri antreprenori din România care vor prezenta studii de caz și povești de succes, precum și modalități concrete de dezvoltare a unui business.
Suntem onorați să-i avem alături pe: Marius Bostan – Antreprenor și inițiatorul proiectului RePatriot, Felix Patrăşcanu – Fondator FAN Curier, Simona Pirtea – Managing Partner Business at Law, Dana Gruia Dufaut – Avocat Gruia Dufaut Advocats Paris & București, Andra Giucă – Fondator Voss Review, Lucian Rotar – antreprenor în Franța, Violeta Cenușă – Project Manager RePatriot, Georgeta Argeșanu – antreprenor în Franța si Gabriel Iştoc – Fondator B-Team Consult and Services.
Obiectivul principal al conferintei il reprezintă informarea românilor din Diaspora asupra importanței dezvoltării competențelor antreprenoriale și atragerea lor din străinatate inapoi acasă prin prezentarea oportunităților pe care le au în România.
- Identificarea de resurse de dezvoltare utile
- Idei și oportunităti de afaceri
- Construirea de relatii cu diversi parteneri din România
- Intelegerea pașilor pentru inființarea și dezvoltarea unei afaceri.
Pentru participare se recomandă completarea formularului de mai jos.
Alătură-te antreprenorilor de succes din România! Înscrie-te acum la Conferintă!
ROMÂNIA ARE NEVOIE DE CREATORI DE VALOARE! HAI ACASĂ!