Claudia Romana Rista
Fata care gătește cu flori face cunoscută zestrea culinară a României dincolo de granițele țării.
Pachețele de primăvară, tortellini, confit. Câteva feluri de mâncare ce te poartă din China în Italia, apoi în Franța și poate chiar în țările musulmane. Până acum habar nu aveam că există echivalente românești, cu povești autentice, rețete bine definite, transmise din generație în generație de sute de ani, în satele noastre. O tânără pasionată de gastronomia autentică cercetează bucătăria tradițională autohtonă de mai bine de un deceniu, iar săptămânal ne surprinde scoțând la iveală noi descoperiri.
Claudia-Romana Rista călătorește prin toată țară, dar și în țările învecinate, și recuperează rețete uitate: ”Cred cu tărie că trebuie să ne preocupe cultura bucatelor pe care le punem sau care ni se servesc pe masă. Să știm de unde provin, care e povestea lor. Pe mine nu m-a interesat doar rețeta, ci și contextul în care bucatele sunt pregătite, ele spun și peste sute de ani povestea locului, a oamenilor.
Citește articolul complet pe evz.ro.