De peste 6 ani, Cătălin este Tax Consultant în cadrul Crowe România, una dintre cele mai mari companii de contabilitate, salarizare, audit & consultanță și taxe & corporate. Originar din Târnăveni, jud. Mureș, acesta și-a petrecut o bună parte din viață în Italia. După finalizarea studiilor, a revenit în România, credea el, pentru doar o scurtă perioadă de timp. Acele luni s-au transformat în ani și iată-ne astăzi alături de el, gata să aflăm mai multe despre el.

Cine este Cătălin Fodor?

Un tânăr de (aproape) 34 de ani, născut în Târnăveni, jud. Mureș, care a copilărit pe alte meleaguri și care a redescoperit nu demult cât de bine e acasă. Zic asta pentru că la vârsta de 12 ani m-am mutat în Italia împreună cu mama mea, alături de tatăl meu care locuia deja acolo. Scurt pe doi, am absolvit Facultatea de Stiințe Economice „La Sapienza” din Roma și în prezent lucrez în domeniul consultanței fiscale la Crowe, la sediul lor din București.

Sunt o persoană pozitivă, optimistă, extrem de vorbăreață (poate prea vorbăreață uneori) și încerc mereu să-mi păstrez zâmbetul pe buze.

Povestește-ne cum ai ajuns în Italia și ce te-a determinat să te întorci după atâția ani.

După cum am amintit anterior, tatăl meu locuia deja acolo și avusesem deja câteva „încercări eșuate” de a mă stabili în Italia împreună cu mama mea înainte să împlinesc 12 ani. Mergeam vară de vară în Italia în vizită la tatăl meu și duceam dorul prietenilor și distracției din fața blocului. Probabil eram prea mic pentru a-mi da seama că existau și câteva beneficii acolo. Într-un final, am considerat că învățarea unei limbi străine poate fi de mare folos pentru viitorul meu și am decis, tot într-o vacanță de vară, să îmi doresc să rămân acolo.

Italia este pentru mine a doua casă și le mulțumesc părinților pentru oportunitatea de a trăi și învăța în afară, dar și pentru susținerea pe care mi-au oferit-o în toată această perioadă.

În ceea ce privește întoarcerea în România, totul a pornit dintr-o joacă. Dacă cineva m-ar fi întrebat atunci dacă îmi doresc cu adevărat acest lucru, sunt 90% sigur că aș fi răspuns cu un NU hotărât, iar în 100% din cazuri aș fi zis că depinde de oraș, dar cu siguranță nu aș fi luat în considerare să mă mut în București.

În scurt timp după ce m-am mutat aici, Bucureștiul a devenit orașul meu preferat din România. Și iată că, deși inițial am decis să locuiesc aici pentru o perioadă de doar 6 luni, acele 6 luni inițiale s-au transformat în mai bine de 6 ani.

După primele câteva săptămâni, m-am simțit din nou ca acasă, în mare parte datorită colegilor care m-au primit cu brațele deschise, iar la fiecare final de an mi-am zis „haide, încă unul”. Devenise deja o glumă: ce faci, mai rămâi sau nu?

Evident, îmi lipsesc familia și prieteniile întemeiate de-a lungul anilor din Italia și încerc să îi vizitez cât de des posibil, acest lucru și datorită susținerii biroului.

În plus, Roma văzută prin ochii unui turist/fost localnic este absolut minunată de fiecare dată.

Care e cea mai mare provocare cu care te-ai confruntat la birou după întoarcerea în țară?

Cea mai mare provocare a fost fără niciun dubiu comunicarea în limba română. Practic, eram înconjurat aproape în totalitate de colegi români, mă prezentam cu un nume românesc, dar vorbeam o română stâlcită și nu îmi doream în nici un caz să par genul de om „fițos” care se întoarce în România și se preface că a uitat aproape complet limba maternă.

Îmi amintesc cu drag de momentele când vizitam meleagurile țării noastre și, din frica de a greși cuvintele, preferam să vorbesc cât mai puțin și să îi ascult pe ceilalți pentru a-mi însuși cât mai multe cuvinte, iar după 2-3 zile îmi făceam curaj să vorbesc mai des.

Niciodată nu mi-am dorit să fiu asociat cu faimoasa expresie: „ia uite-l și pe ăsta care s-a întors în România și se preface că a uitat limba română”.

De multe ori pare greu de înțeles, dar în momentul în care locuiești efectiv într-o altă țară, chiar dacă ai lângă tine oameni de aceeași naționalitate (părinți, prieteni etc.), tinzi să amesteci destul de mult cuvintele și ajungi să vorbești o limbă mixtă, deseori un limbaj propriu.

Care sunt planurile tale de viitor?

Asta-i o întrebare cu care mă întâlnesc des, mai ales atunci când am ocazia să-mi revăd vechii prieteni din Italia și ne punem pe povestit. Aproape toți mă întreabă când o să mă întorc în Italia sau cât mai am de gând să rămân în România. Iar răspunsul meu este identic de fiecare dată: atâta vreme cât îmi este bine în locul în care mă aflu în momentul de față, nu intenționez să fac niciun fel de schimbare.

Evident, viața te poate duce în diferite locuri și pot apărea schimbări atunci când te aștepți mai puțin, dar pentru moment mă simt foarte bine aici și haosul acestui oraș mi se potrivește ca o mănușă.

Pentru mine, cuvintele care descriu cel mai bine viitorul sunt dezvoltare profesională, cât mai mult timp petrecut cu familia/prietenii; călătoriile, deoarece cred că interacțiunea cu alte popoare este absolut esențială pentru dezvoltarea personală și sportul, căci încerc să duc o viață cât mai sănătoasă.

Ce sfat i-ai da lui Cătălin de acum 5 ani?

Cred că pur și simplu l-aș felicita pentru modul în care își va petrece următorii 5 ani, chiar și în perioada pandemiei. Nu regret nicio clipă decizia de a mă reîntoarce în România și sunt mulțumit de faptul că, chiar și de la 2000 km depărtare de a doua casă, relația cu familia și cu prietenii nu s-a schimbat absolut deloc.

Mai mult decât atât, am avut ocazia să cunosc oameni absolut minunați în România, fără de care nu aș putea să trăiesc acum.