Bionetworking Diaspora – UK, prima conferință dedicată cercetătorilor români de pretutindeni a fost un succes
Seria de evenimente “Bionetworking Diaspora”, dedicată cercetătorilor în bioștiințe din afara granițelor, s-a lansat
Primul eveniment dedicat cercetătorilor români în bioștiințe la nivel doctoral și postdoctoral din străinătate, organizat de Biomentorhub, în parteneriat cu Repatriot – Fundația Romanian Business Leaders, a avut loc pe 24 martie 2023 și a fost găzduit de Centrul Cultural Român din Londra, cu susținerea Rațiu Family Charitable Foundation
“Cel mai mult mi-a plăcut la eveniment interacțiunea cu ceilalți participanți și speakeri și faptul că au fost prezentate oportunități de finanțare pentru cercetare în România. Mă bucur și că am aflat pe această cale de BiomentorHub și BRAIN”, a spus Larisa Dinu, doctorand în neuroștiințe la King’s College London.
Asociația BiomentorHub a organizat evenimentul de networking, dedicat cercetătorilor români în bioștiințe și biomedicină din afara granițelor, plecând de la tema „Reintegrarea în mediul universitar și de cercetare din România – provocări și oportunități.” Iar Dr. Michael Bogdan Mărgineanu – președintele Biomentorhub și cercetător postdoctoral la Institutul Francis Crick din Londra, prevede deja încă unul în Londra, îndemnând, ca între timp, tinerii cercetători să rămână conectați și prin intermediul platformei BiomentorHub – biomentorhub.ro.
Evenimentul din 24 martie a avut loc la Centrul Cultural Român din Londra, găzduit de Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu – reprezentată prin Președintele acesteia, Nicolae Rațiu. Au mai participat invitați speciali din mediul academic și guvernamental, precum: Prof. univ. Dr. Mihai Dimian – prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Prof. univ. Dr. Roxana Carare – director al Școlii de Științe Clinice și Experimentale la Universitatea din Southampton și co-fondator al Institutului Academic de Neuroștiință Britanic-Român (BRAIN), Dr. Tudor Constantin Badea – cercetător în cadrul Facultății de Medicină a Universității Transilvania din Brașov și Dr. Octaviana Marincaș, consilier principal în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) din România.
Cercetători postdoctorali și studenți români de la King’s College London, University of Cambridge, University of Oxford, University College London, Imperial College London, The Institute of Cancer Research London, precum și din industrie, de la compania farmaceutică AstraZeneca, au fost și ei la event. Aceștia au avut oportunitatea de a afla detalii despre inițiative foarte recente privind BRAIN, precum și despre numeroasele posibilități de finanțare a cercetătorilor români din diasporă care doresc să se implice în proiecte de cercetare în România atât prin planul național de cercetare dezvoltare și inovare 2022-2027 PN IV cât și prin alte programe, prezentate de Dr. Marincaș.
Ne bucurăm că am putut susține prin Repatriot, și Ambasadorii noștri din UK, această inițiativă frumoasă, în care se prevăd și multe ediții viitoare necesare cercetării în România.