Banca Transilvania
Banca Transilvania (BT) este Banca Oamenilor Întreprinzători din România. Misiunea acesteia este de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri din tară și nu numai, prin produse și servicii inovatoare, oferite cu profesionalism. BT și-a pus bazele la Cluj-Napoca, în 1994, la inițiativa unor oameni de afaceri clujeni.
A început ca fiind o bancă locală, însă spiritul antreprenorial al fondatorilor a determinat consolidarea poziției Băncii Transilvania la nivel local, regional, și ulterior național. Inițial, Banca și-a orientat activitatea spre sectorul IMM, însă datorită cererii pieței, a început în scurt timp să abordeze și domeniului retail. În prezent, Banca se clasează pe locul 1 în topul băncilor din România, în funcție de active.