Cosmin Caradima
Antreprenorul constănțean care a încojurat lumea și acum deține o agenție de publicitate în mediul digital în România
“Sunt mândru că sunt român, mereu am fost, chiar şi când am părăsit România, o parte din mine a rămas mereu acasă.”
Cosmin este din Mangalia și a înconjurat planeta pe un vas de croazieră. A acumulat o vastă experienţă timp de 5 ani pe vas, iar în 2007 a emigrat în Palma de Mallorca, Spania. Acolo a fost consultant în resurse umane, la nivel de EMEA, pentru PierPoint WorldWide și business developer, generând business pentru companii din registrul Fiat Italia, Selsforce sau Honeywell.
În 2011 s-a întors acasă și acum este unul dintre fondatorii agenţiei de publicitate – Key Frames Media, care abordează proiecte de dezvoltare a imaginii atât pentru startup-uri cât şi organizaţiile din mai toate industriile.
Cosmin Caradima, a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebari.
Ce crezi tu că te defineşte cel mai bine? Spune-ne câteva cuvinte despre tine.
Deşi îmi place să cred că sunt un bun comunicator, lucrurile se schimbă atunci când vine vorba despre mine. Aş spune că lucrurile care mă definesc se referă la ambiţia de a rămâne mereu însetat de progres şi cunoaştere, dăruirea şi, mai ales, atenţia pe care o acord tuturor situaţiilor în care mă aflu atât la nivel personal cât şi profesional. Pe scurt, capacitatea de a nu ceda în faţa rezistenţei la schimbare este ceea ce mă defineşte şi m-a împins mereu înainte către cine sunt astăzi.
Cum a fost plecarea din România? Cum ai decis să pleci în Spania și ce ai făcut acolo?
Plecarea spre Spania, Palma de Mallorca mai exact, ţara unde am emigrat în 2007 a fost un proces destul de lung. Pentru a defini cât mai bine motivul pentru care am decis să părăsesc România trebuie să ne întoarcem şi mai mult în timp, către anul 2003, momentul unei decizii importante care avea să-mi schimbe radical modul de gândire. Aflat în poziţia de a-mi evalua planurile de viitor am luat în calcul câteva lucruri simple, dar evidente la acea vreme. Provenind dintr-o familie modestă din Mangalia, cu un liceu industrial recent terminat şi fără posibilităţi materiale de acces la o pregătire superioară de calitate, decizia a fost simplă şi s-a rezumat la două opţiuni. Fie rămân acasă, mă conformez şi urmez un parcurs profesional facil, prestabilit într-un fel de lipsa posibilităţilor oferite de oraşul meu, fie îmi croiesc un drum propriu acceptând provocările necunoscutului fără a avea o destinaţie certă la acea vreme. Evident decizia a fost simplă şi am ales să plec pe un vas de croazieră, unde mi-am petrecut următorii 5 ani, care avea să mă dezvolte ulterior pe toate palierele: personal, social şi, evident, financiar. Aşadar în 2007 am decis să mă stabilesc în Spania, după ce am avut privilegiul de a înconjura planeta şi a acumula o vastă experienţă. Cred că alegerea locaţiei a ţinut mai mult de faptul că era poziţionată geografic pe malul mării, decât de posibilităţile pe care le oferea insula. Cu experienţa în vânzări acumulată la bord şi cele cinci limbi străine învăţate pe parcurs eram deja pregătit să abordez un job oriunde.
*dezvoltarea sectorului de Mecatronică – Brașov, România
Pentru următorii 3 ani am făcut parte dintr-o echipă internaţională de consultanţi, PierPoint WorldWide, ce îşi desfăşura activitatea la nivel global având în portofoliu unele dintre cele mai mari corporaţii ale planetei. A fost o schimbare majoră de perspectivă profesională trecând de la vânzări la consultanţă în RPO şi BPO – Resource Process Outsourcing şi Business Process Outsourcing. În calitate de consultant în resurse umane la nivel de EMEA am avut privilegiul de a colabora cu departamente de resurse umane ale unor companii de top din F500 precum: SAP AG, Aricent Technologies, Kendle, Brocade, Cargill sau Philip Morris.
Cum ţi-a venit ideea de a deschide o afacere în România? Cum ai luat decizia de a reveni acasă?
Deşi prima afacere în România a fost înfiinţată în 2011, motivul deschiderii acesteia se leagă în special de anul 2008, când Criza Financiară a paralizat la propriu industria în care activam. Cu majoritatea clienţilor intraţi în Hiring Freeze – îngheţarea poziţiilor curente şi sistarea celor noi – în cazul celor mai mulţi angajatori, domeniul resurse umane începea din iulie 2008 să intre într-un declin vertiginos. Practic, într-un an de zile, a fost nevoie ca organizaţia pentru care lucram să îşi schimbe principalul domeniu de activitate de la consultanţă în resurse umane la lead generation, pentru a supravieţui. A urmat o perioadă în care m-am întors la experienţa mea de vânzător, în postura de business developer generând business pentru companii din registrul Fiat Italia, Selsforce sau Honeywell. Situându-mă în faţa unei noi schimbări, am decis că este momentul la sfârşitul lui 2010 să mă întorc în România şi să aduc acasă toată experienţa acumulată în toţi aceşti ani, pentru a o pune în folosul ţării mele.
Cu un entuziasm dus aproape de demenţă, am abordat câteva dintre companiile active în domeniul RPO – BPO din România, dar rezultatul interviurilor a fost aproape mereu acelaşi. Fie industria nu mergea bine că este criză, fie eram overqualified pentru poziţiile disponibile la momentul respectiv. Am înţeles repede că şansele de a găsi un job sunt extrem de mici şi am fost nevoit să-mi creez unul. Aşa a apărut prima afacere în care am fost implicat în România în anul 2011.
Am fondat împreună cu 3 prieteni, absolvenţi ai facultăţii de arhitectură, un birou de specialitate, iDS Architecture, îndeplinind rolul dezvoltatorului de business care, spre surprinderea mea, lipsea cu desăvârşire din mai toate companiile de acest gen din ţară. În scurt timp, am reuşit să implementez conceptul de Cluster în strategia de business din care a rezultat o colaborare la nivel naţional cu Ministerul Economiei din România, dar şi colaborări la nivel internaţional, prin intermediul acordurilor camerelor bilaterale de comerţ, cu parteneri din câteva ţări UE şi non UE. Pe plan naţional, în acea perioadă, industria încă suferea de pe urma crizei financiare în care se afunda ţara noastră, deşi trecuseră mai bine de 3 ani de la declanşarea acesteia. Lipsa unei imagini unitare, bine definite, în cazul majorităţii partenerilor noştri a condus la o decizie operaţională importantă pentru organizaţia noastră. A fost primul moment în care ne-am gândit la dezvoltarea companiei pe orizontală şi am decis să facem un pas în lateral conturând o divizie specializată în domeniul comunicării, cu precădere comunicarea în mediul online. Divizie care avea să înlocuiască mai târziu domeniul principal de activitate şi să se contureze într-un final în 2013 într-o agenţie de publicitate în mediul digital. Key Frames Media a început să abordeze proiecte de dezvoltare a imaginii atât pentru startup-uri cât şi organizaţii existente din mai toate industriile şi a continuat să se dezvolte, lăsând în urmă un an mai târziu divizia de arhitectură care înainta din ce în ce mai greu din cauza lipsei investiţiilor în plină criză financiară.
Eşti mulţumit de cum se dezvoltă afacerile în România?
După câţiva ani petrecuţi în România, interacţionând cu oameni din toate domeniile de activitate, am reuşit să-mi conturez o imagine de ansamblu despre mediului de afaceri. În câteva cuvinte, am identificat de-a lungul timpului câteva elemente care lipsesc cu desăvârşire atât în cazul organizaţiilor cât şi în cazul mediului de afaceri.
Din perspectivă organizaţională, pentru a se dezvolta sănătos o afacere are nevoie de cel puţin 3 elemente esenţiale. O cultură organizaţională solidă sau măcar un minim de educaţie financiară în cazul fondatorilor cel puţin, presupunând că aceştia sunt deja specializaţi în domeniul în care se pregătesc să îşi desfăşoare activitatea, lucru care nu este mereu valabil. Un plan de acţiune pe termen mediu-lung pe care cei responsabili trebuie să-l ajusteze constant la nevoile şi provocările pieţei globalizate aflată într-o continuă schimbare. Un capital de investiţii care să cuprindă un buget de promovare şi eventual cercetare dacă nu sunt prea îndrăzneţ, iar aici am să intru puţin în detalii. În esenţă, antreprenorii români care se aventurează în afaceri omit, intenţionat sau nu, să includă în planul acestora de afaceri unul dintre cele mai importante bugete, cel de promovare. De obicei, bugetul de investiţii este deja epuizat, dacă nu depăşit, în momentul în care produsul/serviciul acestora este pe punctul de a se lansa pe piaţă. Acesta cred că este unul dintre motivele fundamentale pentru care multe afaceri aflate la început de drum pur şi simplu nu au şanse de dezvoltare.
*protocol de colaborare cu Clusterul Maritim Românesc, Constanta, România
Provocarea fundamentală în ceea de priveşte mediul de afaceri din România este chiar impredictibilitatea acestuia. Cred că este destul de evident că orice afacere, pentru a se dezvolta, are nevoie de acei KPI – Key Process/Performance Indicators – pentru a putea contura un plan de dezvoltare sustenabil şi, poate cel mai important, de a măsură performanţa afacerii. Dinamica ameţitoare în care se află mediul de afaceri din punct de vedere politic şi social împiedică practic stabilirea unui plan de acţiune pe termen mediu-lung, element esenţial pentru menţinerea în viaţă a unei afaceri. Altfel spus, instabilitatea măsurilor sau, de cele mai multe ori, lipsa unor măsuri menite să asigure un cadru de dezvoltare venit în sprijinul antreprenorilor, nu numai că nu îi încurajează pe aceştia să deschidă afaceri ci amplifică efectele negative a celui mai mare inamic al întreprinzătorilor, frica de eşec. Practic, dacă analizăm atent perioada de criză financiară observăm că IMM-urile au fost motorul care a propulsat economia, au creat cele mai multe locuri de muncă şi a adus inovarea atât de necesară pentru a ţine pasul cu nevoile consumatorilor. Deşi sunt câteva iniţiative propuse mai ales de Comisia Europeană pentru Dezvoltare de a crea incubatoare de afaceri, de a încuraja spinoff-urile sau de a derula programe operaţionale de finanţare, acestea fie sunt extrem de greoaie şi greşit implementate de către cei responsabili, fie nu sunt comunicate în timp util sau comunicarea lipseşte cu desăvârşire.
Cum vezi extinderea afacerii tale în continuare?
Pentru a simplifica răspunsul din considerente de timp şi spaţiu am să fac referire la ultimul produs lansat de Key Frames Media care, cel mai probabil, va fi un spin-off şi va deveni o entitate independentă în viitorul apropiat. În septembrie 2016, plecând de la întrebarea firească – Noi ce dăm înapoi societăţii care ne-a format? – am decis împreună cu partenerul meu să dezvoltăm un produs competitiv, 100% românesc, dedicat în exclusivitate industriei de turism din România. După câteva luni de nopţi nedormite, planificare şi cercetare menită să genereze un produs inovativ, s-a conturat Romania Tonight. În esenţă, este un portal de rezervări turistice care la fel ca toate celelalte din acest registru satisface nevoia de bază a celor care călătoresc, nevoia de cazare. Însă toţi am călătorit măcar o dată şi cred că este destul de evident faptul că atunci când vizitezi o locaţie nouă ai nevoie de mult mai multe informaţii relevante, pentru a-ţi face călătoria cât mai plăcută. În consecinţă, am luat în calcul timpul liber sau, altfel spus, satisfacerea a cât mai multor nevoi pe care le poate avea o persoană aflată într-un oraş pentru prima oară.
În prezent, la câteva luni de la lansare, portalul găzduieşte peste 10% din piaţa de turism din România, se bucură de o comunitate de peste 10K de utilizatori pe pagina de Facebook, are o poziţionare excelentă în motoarele de căutare şi este accesat din aproape toate ţările de pe glob.
În ceea ce priveşte extinderea, planul vertical reprezintă una dintre cele două direcţii în care se poate dezvolta o afacere, iar în cazul de faţă ne-am decis încă din faza de planificare că este un portal dedicat în exclusivitate industriei turismului din România. Lucrurile capătă o altă dimensiune pe plan orizontal deoarece se adresează tuturor afacerilor conexe industriei turismului. Fie că vorbim de restaurante, baruri, cluburi, muzee, castele sau chiar cabinete medicale de urgenţă, toate pot fi adăugate de către proprietari acestora pe portal şi, atunci când este nevoie, reprezintă un element de interes pentru utilizatorii portalului. Cine nu îşi doreşte informaţii relevante direct de la sursă acestora afişate chiar pe telefonul său mobil?
*semnarea protocolul de aderare la Asociația Clusterelor din România
Cum ai defini posibile startup-uri bazate pe experienţa şi produsele tale? Cum poate un antreprenor să colaboreze cu tine?
Sunt de părere că absolut orice produs sau serviciu poate fi îmbunătăţit sau adaptat la nevoile aflate în continuă schimbare ale consumatorilor. În acest context este greşit să punctez un domeniu în care aş încuraja antreprenorii să dezvolte afaceri. Dacă mă rezum doar la mediul online, posibilităţile sunt practic nelimitate. Nevoia celor care au rămas mult în urma tehnologiei de a-şi alinia imaginea pe toate palierele la un standard competitiv şi nevoia organizaţiilor de a comunica cât mai creativ şi, mai ales, eficient cu publicurile targetate, generează un areal de posibilităţi pentru cei care doresc să-şi deschidă o afacere în acest domeniu. Mai mult decât atât, observ că lipseşte cu desăvârşire liantul care creează o punte între prestatorii de servicii şi beneficiarii acestora. Altfel spus, avem nevoie de consultanţi care să vină în sprijinul beneficiarilor cu informaţii relevante, pentru a le facilita familiarizarea acestora cu mediul online. Fie că vorbim de poziţionare în motoarele de căutare, de prezenţă în social media sau pur şi simplu de utilizarea corectă a unui website, toate aduc beneficii şi un plus de competitivitate afacerilor.
În ceea ce priveşte colaborarea, prin intermediul RomaniaTonight.ro se pot promova gratuit afacerile aflate în zona industriei turismului şi timpului liber. Fie prin intermediul agenţiilor de PR, fie prin intermediul departamentelor de marketing şi vânzări sau pur şi simplu direct, de orice proprietar de afacere din zona turismului şi timpului liber poate deveni partener cu noi.
Ce părere ai despre RePatriot?
Felicit întreaga echipă RePatriot pentru iniţiativa de a sprijini oamenii bine intenţionaţi care vor să se întoarcă în România şi să se dezvolte în ţara pe care şi eu o iubesc. Este un pas mare înainte şi, de ce nu, un precedent demn de luat ca exemplu. Şi eu am fost plecat aproape 10 ani din România, dar iată-mă înapoi acasă punând umărul alături de o mână de oameni să împingem cum şi, evident, cu ce putem ţara noastră care pare câteodată că nu vrea să meargă înainte.
A.G.