Valentin Mureșan
Movidius, firma care a colaborat cu Google, a adus gigantul american Intel la Timișoara
Movidius construiește super-procesoare și colaborează cu Google la realizarea “telefonului super-inteligent”, dar și cu cel mai mare producător de drone comerciale din lume, DJI. Procesoarele programate în capitala Banatului vor fi folosite de Intel pe drone inteligente, pe ochelari pentru realitate virtuală, pe camera de supraveghere, și nu numai.
Cum a luat ființă firma Movidius?
Povestea companiei Movidius la Timișoara începe în urmă cu unsprezece ani, când Valentin Mureșan a luat decizia de a se întoarce din Dublin în România, după zece ani, pentru că mai mulți investitori i-au făcut o propunere neașteptată.
“În Irlanda am lucrat cu niște seniori în industria de design de procesoare pentru dispozitive mobile și, la un moment dat, m-au întrebat ce planuri am. Aveam mai multe variante: să merg în SUA, să rămân în Irlanda sau în vestul Europei sau să vin acasă. Le-am zis că planul meu măreț este ca, la un moment dat, să mă întorc în România. Era în anul 2005. Pe neașteptate, acești irlandezi au venit cu o propunere foarte interesantă: să mă întorc acasă, să iau câțiva tineri, să facem un mic birou și să cercetăm niște idei de-ale lor cu scopul că atunci când reușim să prezentăm o idee unor investitori, să o vindem sau să o creștem”, povestește Valentin Mureșan cum a luat ființă centrul de software al companiei Movidius la Timișoara, primul birou la nivel de grup. Citiți mai multe aici
Sursa: pressalert.ro