Razvan și Mina Ionescu
Răzvan şi Mină sunt doi tineri care lucrează în marketing şi publicitate, iar din acest an duc mai departe o idee de afacere născută pe la 1900, când familia lui Răzvan creştea albine în zona Banatului. Cei doi antreprenori au detaliat pentru wall-street.ro povestea din spatele Mierăriei, o alternativă la mierea procesată dincomerţ.
Răzvan Mihai (35 ani) şi Mină Ionescu (26 ani) se ocupă în continuare cu marketingul şi publicitatea, Mină fiind specializată în comunicarea digitală, iar Răzvan încreaţie şi strategie de comunicare. În paralel, Răzvan se preocupă de „tradiţia şi pasiunea din familie pentru creşterea albinelor”, iar Mînă cu „spiritul antreprenorial şi cu organizarea”.
Încă din 1900, familia lui Răzvan creştea albine în zona Banatului, activitate pe care a deprins-o de la bunici încă din copilărie. În tot acest timp, creşterea albinelor a fost strict o pasiune, făcută numai prin metode tradiţionale, foarte asemănătoare cu cele de la 1900.
„Mierea obţinută era, deci, de o calitate extraordinară şi, cu toate acestea, nu există altă varianta de desfacere decât prin 2-3 verigi de intermediere, că în final 90% din ea să ajungă la export, să fie procesată şi să–şi piardă toate proprietăţile terapeutice. De aici a apărut ideea unei Mierării, din faptul că era vândută la un preţ incorect şi procesată, în loc să ajungă crudă, cu toate proprietăţile, în casele românilor”, povesteşte Răzvan, unul din fondatorii Mierăria.com. Citește mai departe aici.
Sursă: wall-street.ro