Răzvan Preduchin si primul hub de longevitate din România
Răzvan Preduchin s-a născut în București în 1987 și a petrecut primii ani ai copilăriei alături de bunicii săi în Craiova, cu vizite frecvente în Răst, un sat pitoresc situat aproape de Dunăre. Această perioadă a fost marcată de o combinație armonioasă între simplitatea vieții rurale și dinamismul orașului, într-o familie cu rădăcini modeste, dar ambiții mari.
A început școala în București și a îmbinat studiile cu practicarea înotului de performanță, iar o mare parte din timpul său liber l-a petrecut alături de tatăl său la atelierul micii sale afaceri de jocuri și jucării, învățând astfel importanța muncii și antreprenoriatului. După absolvirea liceului în 2006, dorința de a explora lumea și de a descoperi noi perspective l-a determinat să plece în străinatate, obțînând o bursă completă de studii în Italia și Irlanda. Aici, s-a specializat în economie și business, continuând totodată să practice sportul la nivel înalt și să-și cultive pasiunile pentru nutriție, psihologie și inovație.
La vârsta de 20 de ani, un eveniment tragic i-a schimbat profund viața. Moartea subită a tatălui său din cauza unui infarct l-a determinat să aplice principii de prevenție în propria rutină și să se înscrie la un curs de nutriție și fitness. În acea perioadă, a început să dezvolte planuri de alimentație și antrenament pentru familia să, cu scopul de a-și proteja bunicii și mama de problemele de sănătate. Schimbările evidente de tonus și vitalitate pe care le-a observat și experimentat i-au reconfirmat importanța unui stil de viață sănătos, determinandu-l să urmeze principiul „mens sana în corpore sano”, pe care l-a respectat și de-a lungul carierei profesionale.
În 2014, după o experiență de câțiva ani în sectorul telecomunicațiilor, Răzvan a ales să facă tranziția de la corporație la start-up și s-a mutat în Africa pentru a contribui la dezvoltarea liderului actual al comerțului online de pe continent. În următorii șase ani și jumătate, a avut ocazia să locuiască în țări precum Nigeria, Kenya și Singapore, și să călătorească în tari cu diverse grade de dezvoltare economica, acumulând experiențe valoroase și dezvoltându-și rețeaua de contacte internaționale.
Pe parcursul călătoriilor sale, Răzvan a observat cum sportivii de elită și liderii din alte colțuri ale lumii beneficiau de acces și foloseau recurent tehnologii de ultimă oră pentru îmbunătățirea sănătății și performanței. Această descoperire i-a consolidat convingerea că sănătatea nu înseamnă doar absența bolii, ci și un proces continuu de optimizare pentru longevitate. A înțeles cum investiția în propria sănătate nu doar că aduce beneficii personale, dar are un impact economic pozitiv asupra organizațiilor și societății din care oamenii fac parte.
Răzvan a revenit în România în martie 2020, în mijlocul pandemiei, fiind momentul perfect pentru a se reconecta cu viață de acasă. Ulterior a decis să aplice toate cunoștințele și experiențele acumulate pentru a crea un proiect revoluționar pe piața locală. Astfel a luat naștere EXPAND LABS, primul hub de longevitate din România, un concept inovator care îmbină medicina tradițională cu terapii de ultimă oră și tehnologii avansate. Scopul proiectului este de a oferi soluții personalizate complete de sănătate și performanță, transformând noțiunea de longevitate într-un plan concret de practici și rutine accesibile comunității locale sub același acoperiș.
În prezent, Răzvan Preduchin este General Manager și Co-fondator al EXPAND LABS, contribuind activ la dezvoltarea unei viziuni holistice asupra sănătății și optimizării performanței pentru o viață lungă și sănătoasă.
România, pe drumul sănătății preventive și al longevității
Deschiderea EXPAND LABS confirmă că România face pași importanți în direcția sănătății preventive și a longevității, aliniindu-se astfel la tendințele globale care câștigă teren în țări dezvoltate precum SUA, Anglia, Japonia și Germania. Hub-ul devine un punct de referință pentru cei care doresc să își optimizeze sănătatea și să adopte un stil de viață orientat spre prevenție, longevitate și performanță optimă. Mai multe pe expandlabs.ro.