Forumul Economic de la Chișinău 2024: Investiții, Inovare, Integrare Europeană
În perioada 22-23 februarie 2024 în capitala Republicii Moldova s-a desfășurat ediția a doua a Forumului Economic de la Chișinău. Evenimentul de anvergură a fost organizat de Clubul de afaceri International Business Society, format în jurul valorilor promovate de Familia Regală a României, în parteneriat cu Agenția de Investiții din Moldova, StarNet, Digital Park, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a Guvernului României și Transylvania Today.
După acțiunea de la Târgu Jiu de Ziua Națională Constantin Brâncuși, o echipă RePatriot a mers la Forumul Economic de la Chișinău pentru încurajarea investițiilor în Republica Moldova și pentru schimb de experiență în conectarea românilor de pretutindeni. La eveniment au participat experți, profesioniști și lideri de opinie din domeniul de afaceri și cel public din România, Republica Moldova, Italia, Polonia și alte țări, înalți oficiali de la Chișinău și București, reprezentanți ai mediului academic, ai corpului diplomatic etc.
În deschiderea Forumului, Claudiu Pădurean, Președintele Clubului de afaceri International Business Society a amintit că inițiativa de a organiza Forumul s-a născut la Cluj, acum nouă ani, iar în timp, aceasta s-a transformat într-o prietenie frumoasă a antreprenorilor din România și Republica Moldova cu investitori din Polonia, Italia și alte state.
Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a spus că și-ar dori ca Forumul Economic de la Chișinău să devină o tradiție și a mulțumit Alteței Sale Regale, Principelui Consort Radu al României pentru tot ce face pentru Republica Moldova, accentuând rolul enorm al Alteței Sale Regale în discuțiile cu capitalele europene în sprijinul deschiderii negocierilor UE cu Chișinăul. Igor Grosu a mai amintit că primul investitor în Republica Moldova a fost statul român și a subliniat că acest proces trebuie să fie urmat de investitorii privați.
În cuvântul său de salut al participanților la Forumul Economic de la Chișinău, Dorin Recean, Prim-ministrul Republicii Moldova, a menționat că într-un an, de la prima ediție a reuniunii, în Republica Moldova s-au schimbat multe. „Am venit mai aproape de Uniunea Europeană și am deschis patru piețe noi. Dispunem de mai multă securitate energetică și am progresat în domeniul economiei energetice. Am debirocratizat economia, facilitând investițiile. Suntem mai pregătiți să integrăm piețele de capital din România și Republica Moldova”– a spus Dorin Recean.
La rândul său, Alteța Sa Regală, Principele Consort Radu al României, a menționat că cea mai mare răsplată este faptul că ediția de anul trecut a Forumului Economic de la Chișinău a fost reluată și în acest an, că există acest „semn de continuitate” și „realizările acestea trebuie încurajate zi de zi”. Alteța Sa Regală a mărturisit că Familia Regală este foarte bucuroasă să susțină cauza Republicii Moldova în capitalele europene, subliniind că cele două comunități ale antreprenorilor din România și Republica Moldova, sunt, de fapt, una.
În alocuțiunea sa de inaugurare, Adrian Dupu, Secretar de Stat în Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din Guvernul României, a spus că datoria celor care activează în mediul public este să ofere predictibilitate mediului privat. „Cele trei teme ale Forumului – investiții, inovare, integrare europeană – sunt și obiectivele României, iar prin Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova investim foarte mult aici în educație, în inovare și vom continua să susținem astfel de inițiative precum este acest Forum”, a adăugat Adrian Dupu.
În cadrul ediției a doua a Forumului Economic de la Chișinău a fost oficializată și comunitatea care s-a format, în mod organic, din primăvara anului 2016 – International Business Society. Vicepreședinta International Business Society (Moldova Royal Club), Aurelia Salicov, a menționat că acest club de afaceri „reunește antreprenori care au participat la misiunile economice sau la alte evenimente organizate la inițiativa Familiei Regale a României, precum și antreprenori din alte țări, care doresc să contribuie la formarea unei comunități a principiilor ferme” și că această comunitate „funcționează ca un cluster în sens european”. Iar Alexandru Machedon, Vicepreședintele International Business Society (Romania Royal Club), a remarcat că visul Republicii Moldova de a deveni membru al comunității europene, pas cu pas, devine realitate și și-a exprimat bucuria de a vedea „că autoritățile și mediul academic s-au așezat la o masă să discute ce e de făcut, iar colegii din România sunt alături de noi”.
În cele două zile de lucrări ale Forumului Economic de la Chișinău au avut loc mai multe paneluri de discuții. Printre subiectele dezbătute au fost explorarea și soluțiile avangardiste pentru evoluția orașelor inteligente, tendințele de vârf și inovații în domeniul tehnologiei informației, strategiile pentru avansarea rurală și a industriei alimentare, proiecte și tehnologii de top în construcții și energie regenerabilă, atragerea și utilizarea eficientă a fondurilor europene nerambursabile pentru dezvoltare și altele. În cadrul panelului „Smart City: inovații și soluții pentru dezvoltarea orașelor inteligente”, antreprenorul român Marius Bostan, coordonator al comunității RePatriot care reunește antreprenori și lideri de business importanți din mediul privat din România, a spus că Forumul Economic de la Chișinău ar putea deveni un Davos românesc.
Despre Clubul de afaceri International Business Society: International Business Society (IBS) este o comunitate de afaceri coagulată în jurul Familiei Regale și reunește antreprenori din România, Moldova, Polonia, Italia și Germania. Comunitatea este deschisă și altor oameni de afaceri care împărtășesc înaltele valori morale promovate de Familia Regală a României. IBS a fost fondată după ce, în 2015, la Cluj, ASR Principele Radu al României a extins o invitație generoasă către antreprenorii din România și Moldova de a se alătura misiunilor economice inițiate de Familia Regală. Astfel, a început o serie de misiuni, conferințe și forumuri economice care au avut loc pe parcursul anilor în diverse țări, inclusiv în Germania, Polonia, Iordania și Slovacia, consolidând astfel o rețea de afaceri etice și responsabile social, oferind un cadru propice pentru colaborare, inovație și dezvoltare sustenabilă. Prin participarea la activitățile IBS, membrii beneficiază de oportunități de networking, schimb de cunoștințe și acces la inițiative economice de prestigiu.