Rareș Burlacu, repatriat din Canada se întoarce în România și preia conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior
Rareș Burlacu, doctorand și asistent la École nationale d’administration publique din Montréal, a emigrat în Canada la mijlocul anilor 2000, iar de anul acesta s-a întors în România și preia conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior.
Parcursul domnului profesor urmează o perioadă de studiu aprofundat în Canada în relații internaționale, guvernanță, politici publice și economice, publicând multiple articole și analize pe aceste subiecte.
În Canada, acesta a preluat mai multe funcții în domeniul relațiilor internaționale în multiple organizații. În 2008 a fost analist strategic pentru Camera de comerț Italiano-Canadiană. A ocupat funcția de Director al Consiliului de relații internaționale din Montréal în 2010, iar începând cu anul 2017 până în 2020 a fost consultant strategic la Ansamblul național din Québec (singura cameră a parlamentului în provincia Québec) timp de 3 ani unde a elaborat strategii politice, iar în 2018 a fost directorul strategic al campaniei de alegeri.
În paralel, în activitatea academică, a ocupat timp de 5 ani funcția de Coordonator al grupului de studiu, cercetare și formare internațională din cadrul École nationale d’administration publique, în timp ce ocupa funcția de profesor asistent.
Fost consultant al Ministerului de Economie și Inovație din Quebec, Rareș Burlacu s-a întors în România și a preluat conducerea Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, agenție înființată în luna octombrie a.c. care-și propune să aplice politica asumată la nivel guvernamental de atragere a investițiilor străine directe și de portofoliu în România, promovarea comerțului exterior, inclusiv a serviciilor românești, precum și pentru urmărirea investițiilor românești în străinătate.
Ne bucurăm să vedem exemple de români care revin în țară și mai ales când aceștia se implică în instituțiile statului. Prin repatriere și aducerea know-how-ului câștigat în străinătate, România are o șansă de dezvoltare accelerată prin folosirea bunelor practici în administrație și management la nivel public.