Biomentorhub – un ONG în sprijinul tinerilor cercetători români în domeniile bioștiințe și medicină
Asociația Biomentorhub a luat naștere în anul 2020 la inițiativa unor tineri cercetători români în domeniile bioștiințe și medicină, din România și din diasporă. Biomentorhub este o organizație neguvernamentală și nonprofit dedicată mentoratului pentru tinerii cercetători, studenți și elevi români interesați să urmeze o carieră în cercetare. Prin intermediul unei platforme online, Biomentorhub își propune să faciliteze identificarea de mentori aflați în diferite etape ale carierei (doctoranzi, postdoctoranzi, investigatori principali) și de resurse educaționale și financiare (burse, conferințe, cursuri de specializare).
Biomentorhub se adresează și cercetătorilor români din diasporă interesați să descopere oportunități profesionale sau de colaborare în România, oferindu-le contacte cu cercetători români cu experiență de cercetare în străinătate care s-au reîntors în țară.
Nu în ultimul rând, echipa Biomentorhub se dedică popularizării cercetării științifice în rândul studenților și elevilor din România, prin intermediul unor proiecte menite să stimuleze creativitatea și interesul tinerilor pentru cercetare și inovare în bioștiințe și medicină. În anii 2021 și 2022, au fost organizate două ediții ale competiției de eseuri științifice “BioMed: Bioștiințele și Medicina Viitorului“ la care au participat peste 200 studenți și elevi români, cu premii totale în valoare de peste 15 000 RON oferite de sponsori. La ediția 2022, au participat și studenți români din diasporă (Italia, Moldova).
În parteneriat cu British Council România, în anul 2022, Asociația Biomentorhub a derulat un proiect de promovare a comunicării științei pe înțelesul publicului larg – Games of Science. În cadrul acestui proiect cu un format dezvoltat de specialiști în comunicarea științifică, au fost organizate sesiuni gratuite de training cu peste 150 de studenți, masteranzi, doctoranzi și tineri cercetători din România. În cadrul proiectului, participanții s-au întrecut într-un concurs inedit de prezentări științifice a cărui etapă finală a fost găzduită de Universitatea Politehnica din București. Proiectul a fost finanțat de Universitatea din București prin intermediul CIVIS OPEN LAB.
Tot în anul 2022, Asociația Biomentorhub a lansat revista BMH Magazine, o publicație în limba română, în format online, care își propune să deschidă tuturor celor interesați de bioștiințe și medicină porțile descoperirii și să contribuie la educația științifică a publicului larg în aceste domenii.
Cum puteți sprijini Biomentorhub ?
– Contribuind la creșterea comunității de mentori. Devino mentor.
– Distribuind un chestionar lansat la finalul anului 2021 adresat doctoranzilor și postdoctoranzilor români din diasporă. Acest chestionar, creat în colaborare cu asociația Science Ongoing, e menit să identifice factorii alegerii și efectuării unui program postdoctoral și perspectivele asupra revenirii în țară pentru activități de cercetare.
– Contribuind în cadrul echipei de redacție a revistei BMH Magazine, dacă vă face plăcere să scrieți pe teme științifice sau dacă sunteți expert/ă în comunicare.