Iulia Sullivan a plecat cu gândul de a face performanță în tenis și s-a întors Acasă să facă performanță în business
Antreprenoarea Iulia Sullivan (35 de ani) conduce de la București afacerea familiei, pornită în anii ’90, la Bistrița. Producătorul de ambalaje de hârtie BisBags are fabrica în localitatea Petriș, însă operațiunile de vânzări și de marketing sunt coordonate din Capitală.
Pe o piață în care este resimțită lipsa de materie primă din cauza războiului din Ucraina, Iulia Sullivan încearcă să organizeze businessul astfel încât să aibă cele mai bune termene de livrare din piață. „Pe piața ambalajelor din hârtie este cerere foarte mare, media de livrare fiind de 9-12 săptămâni. Noi am reușit anul acesta să livrăm în 6-8 săptămâni“, spune Iulia Sullivan.
BisBags a avut anul trecut o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de euro, iar anul acesta estimează o creștere până la 6,4 milioane de euro. Afacerea a început în 2009, după ce Iulia Sullivan s-a întors de la studii din Statele Unite.
„Au făcut și transporturi, ambalaje pentru înghețată și tot felul de mici businessuri“, își amintește Iulia Sullivan. La revenirea din Statele Unite, tatăl său a decis să o dea la tenis, pentru a face performanță. În 2002, Iulia Sullivan a ajuns în Spania, la o academie de tenis, unde a terminat și liceul. „În 2005 am avut două opțiuni. Pentru că eram la un nivel foarte OK, ori căutam un sponsor și continuam tenisul, ori mergeam cu o bursă la facultate în Statele Unite“, povestește antreprenoarea. A ales a doua variantă.
A revenit în țară în 2009 și a pus bazele producătorului de ambalaje de hârtie BisBags. „Am observat tendințele din Statele Unite pe partea de ambalaje sustenabile. Iar după facultate mi-a rămas în minte că tot timpul trebuie să vinzi oamenilor lucruri care să aibă recurență“, detaliază Iulia Sullivan.
A deschis fabrica de la Petriș cu ajutorul familiei, iar timp de câteva luni a fost distribuitor de pungi de hârtie pentru covrigi. În 2010 a cumpărat la mâna a doua un utilaj pentru producția acestui tip de ambalaje. Doi ani mai târziu, în urma unei investiții de 150.000 de euro, a cumpărat primul utilaj nou pentru producția de hârtie cu polietilenă (hârtie cerată) destinată sectorului de retail pentru ambalarea produselor din carne.
Din 2014 a început să acceseze fonduri europene, investind în noi utilaje pentru a fabrica mai multe tipuri de ambalaje din hârtie. Recunoaște că a început cu clienți mici, dar mulți, iar pe parcurs a căutat companii din ce în ce mai mari. Afacerea a avut o creștere naturală de la an la an.
Articol complet pe newmoney.ro