Alina Vandenberghe a fost lăudată de Steve Jobs, iar acum este pe calea primului miliard
Alina Vandenberghe a plecat din România în SUA acum 13 ani. Avea o diplomă universitară românească și dorința de a lucra în domeniul aplicațiilor de mobile, care abia începeau să apară.
Pornind de jos, de la nivelul de intern la Thomson Reuters, primea un an mai târziu șansa incredibilă de a lucra la o aplicație de știri pentru un produs secret al Apple. Prototipul era atât de secret încât Alina și un angajat iOS au trebuit să semneze un contract de confidențialitate care o obliga să țină proiectul ascuns chiar față de managerul ei direct.
După câteva luni de dezvoltare, în aprilie 2010 aplicația Alinei era arătată și lăudată în fața lumii de CEO-ul Apple odată cu lansarea acelui nou produs: primul iPad.
Elementul cheie care i-a plăcut lui Steve Jobs a fost simplitatea în folosire. Adică exact experiența utilizatorului.
Acela a fost momentul în care cariera Alinei a început să aibă un ritm ascendent, iar în doar șase ani a devenit Senior Vice President. Cu toate acestea, Alina a decis să își urmeze propriul drum și să devină antreprenor.
Azi, Alina Vandenberghe conduce Chili Piper, o companie de peste 140 de angajați care a atras finanțări în valoare de 54 de milioane de dolari, inclusiv din partea Gradient Ventures, fondul Google pentru inteligență artificială.
Mai multe detalii puteți afla pe pressone.ro.