Antreprenorii și Armata alături de Președinte, Primul Ministru și personalități ale României sunt #AlaturideVeterani
–
Campania “Alături de Veterani” a continuat și azi, la București, cu pregătirea simbolică a pachetelor cadou pentru veteranii de război, care vor fi distribuite pe 29 aprilie în țară și în Republica Moldova de echipe constituite din militari, sprijiniți de voluntari, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil.
Trecutul și viitorul trebuie să fie așezate la locul lor, cu o reverență necesară în fața înaintașilor și responsabilitate pentru moștenirea pe care o predăm purtătorilor de viitor. Încă nu este târziu să ne întâlnim în aceeași poveste cu românii care au luptat în anonimat pentru unitate și cei care au rămas într-o țară în care-i despart mai multe decât îi aduc laolaltă. Doar împreună putem visa la o Românie în care eroii să fie cunoscuți, respectați și să devină veritabile modele de inspirație pentru tânăra generație.
_
La evenimentul de azi, 27 aprilie 2021, de la Palatul Cercului Militar Național au fost prezenți veterani de război, Președintele României Klaus Iohannis, Premierul României Florin Câțu, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei, precum și mare parte a echipei RePatriot și reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Armatei Române, personalități din domeniul cultural, artistic, economic, social și mass-media.
_
Campania “Alături de Veterani”, susținută de RePatriot, se desfășoară în contextul manifestărilor dedicate Zilei Veteranilor de Război, sărbătorită la 29 aprilie și constă într-o acțiune de distribuire a unor pachete cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paști pentru toți cei 2.610 veterani din cel de-Al Doilea Război Mondial de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova. Mai multe despre campanie aici.
_
ț_