Antreprenorești în acțiune pe Valea Lotrului!
La începutul lunii Martie, reprezentanți ai proiectului Antreprenorești – Adoptă un Sat, proiect al RePatriot – RBL s-au întâlnit la Brezoi, la invitația primarilor celor trei localități: Robert Schell – Brezoi, Gheorghe Dinculescu – Mălaia și Gabriel-Sebastian Năstăsescu – Voineasa, pentru a contribui la dezvoltarea Văii Lotrului.
Echipa Antreprenorești a fost reprezentată de Hilde Brandl, arhitect, membru activ în Romanian Business Leaders (RBL) șiin Repatriot, Raluca Uță, consultant pe strategie, dezvoltarea afacerilor și management educațional, Project Manager comuna Scorțeni și Maria Moța, voluntar cu experiență în fonduri UE și conectare rețea comune din România.
Antreprenorești – Adoptă un Sat este un proiect care încearcă să găsească instrumente cât mai bune pentru a dezvolta antreprenoriatul în mediul rural și a ajuta dezvoltarea locală responsabilă. Transferul de bune practici din antreprenoriat, identificarea finanțărilor ce pot fi accesate de catre institutiile, ONG-urile și cetățenii din zonă, prin bun management și mentorat pentru antreprenori și administrația locală sunt doar câteva dintre acțiunile inițiativei.
Satele României încă mai reprezintă un izvor de bogăție culturală remarcabilă dar din păcate acesta a fost serios afectat de anii de comunism și impactul “modernizării”. Sărăcia este prezentă în cea mai mare parte a satelor noastre și ea poate fi micșorată prin implicare antreprenorială. Implicarea companiilor responsabile, a antreprenorilor remarcabili în salvarea satelor românești este o soluție. Dacă top 1000 companii românești ar adopta fiecare câte o comună am reuși să limităm efectele negative. Pandemia a arătat încă odată că avem lucruri cu adevărat importante de făcut.
La începutul lunii Martie au avut loc deplasări în localitățile Brezoi, Mălaia și Voineasa, iar ziua s-a încheiat cu o întâlnire cu antreprenorii locali și o conferință de presă la sediul Primăriei Orașului Brezoi. Echipa Antreprenorești a fost încantată de frumusețile locului, de natura sălbatică, de domeniul schiabil și de potențialul extraordinar pentru dezvoltarea turismului montan de iarnă și de vară în zona Valea Lotrului. In cadrul conferinței s-a vorbit și despre proiectele precedente ale echipei Antreprenorești și anume Corbi, Vultureni și Văleni (Basarabia).
Această întâlnire a avut ca scop:
- transferul de bune practici întrelocalități de succes
- aportul expertizei și experiențeiîn management din diaspora la proiectele de dezvoltare
- identificarea unor oportunități de investiții și antreprenoriat prin creșterea turismului, industriei, economiei și al educației
- inspirarea și încurajarea românilor să revină și să investească în proiecte în România
- suportul pentru elaborarea strategiei locale conformă cu direcția de dezvoltare stabilită împreună cu comunitatea locală pentru a dezvoltarea brand-ul local “Valea Lotrului”
Ca urmare a vizitelor și discuțiilor purtate s-au stabilit următorii pași:
- Înființarea unei OMD – Organizație de Management al Destinației pentru cele trei localități
- O întâlnire peste două săptămani pentru discuții detaliate despre OMD și strategia pe termen lung
- Accesarea unor fonduri europene cu linii de finanțare deschise în prezent sau in viitorul apropiat, respectiv:
– programul “Nouă ne pasă” prin care profesorii din mediul rural pot obține finanțare cu sprijinul Fundatiei eMAG în colaborare cu Flanco, pentru centre after-school în mediul rural destinate copiilor cu risc de abandon scolar;
– “Innotech STUDENT”, finanțare prin Programul Operational Capital Uman(POCU) adresat cu precădere studenților care pot să își inființeze și să dezvolte o firmă cu bani europeni;
– precum și proiecte finanțate prin Programul Operațional Capacitate Administrativa(POCA), pentru consolidarea și îmbunătățirea dialogului între cetățeni și autorități, prin consultarea societății civile(ONG-uri).
- Intâlniri ulterioare cu grupurile țintă care vor face parte din programele accesate pe fonduri europene
Depopularea României și în special a satelor prin migrarea românilor în străinătate a creat deja o problemă de supraviețuire, de salvare a unui patrimoniu pe care nu vrem să-l pierdem. Inițiatorii proiectului au hotărât să uniească eforturile Antreprenorești cu cele ale RePatriot pentru a conecta mai bine pe cei plecați cu locurile natale. Se dorește și conectarea celor din orașe care vor să se regăsească la rădăcinile civilizației românești și să descopere că pot ajuta.