Câștigători concurs #RePatriotYouth2020
Vrancea Inima României
Conferința RePatriot, din 24 Ianuarie, a omagiat înaintașii care au unificat administrațiile și parlamentele celor două Principate, au adoptat o Constituție modernă, au făcut reforme fundamentale și au pus România pe hartă, împreună cu peste 150 de români de pretutindeni, oameni de afaceri, elevi, studenți și profesori.
Este al treilea an consecutiv când RePatriot stimulează competiția, performanța și patriotismul tinerilor la Focșani și am premiat în cadrul evenimentului cele mai bune lucrări înscrise în concursul #RePatriotYouth2020. Tinerii au făcut diverse lucrări care au răspuns la întrebările: Ce i-a motivat pe oamenii care au înfăptuit Unirea?; Cel mai important, cum înveți din istorie, din acest eveniment?; Cum te inspiră, cum respecți și cum aplici aceste principii și valori în viața de zi cu zi sau cum plănuiești să faci asta în viitor?
Câștigătorii concursului
Gurbet Mirela, Alexandru Ioana, Buzatu Dragoș
Unirea nu se uita! Ea se trăiește și se poartă în inimi
Ana-Maria Andronache
“Țara noastră de demult
Nu era vreun giuvaier,
Dar nu-i nici de lepădat
Căci era odat’ regat.
Mult zbucium a fost p-atunci
Pentr-unirea cea frățească.
Dar aveam destul curaj,
Dorințe și chiar speranță.”
Poezia completă o puteți vizualiza aici.
Bianca-Maria Hulea
“Creierul ruga mai tare,
Inima urla-mpăcare,
Țara Româneasca-mea,
Una fie, cu Moldova.
Să avem popor curat,
Dulce, pașnic, fermecat,
E un loc ce-mi dă speranță
Și-mi pulsează-n piept fragranță.”
Poezia completă o puteți vedea aici.
Anna Gilbert
“E un popor, o limbă și o țară,
Un Dumnezeu de toate Creator
Și-un Prut afurisit ce ne desparte
De-ai noștri frați ce le purtăm mult dor
A fost o limbă și-un popor cândva
Și-un domnitor ce le-a-ntregit pe toate
Și-am fost cu toții apropiați cândva
Zicându-ne cu toți din suflet “frate”. “
Poezia completă o puteți citi aici.
Beatrice Racovițeanu
“Încă din timpul anului 1848 s-a afirmat din plin dorința de unire a românilor într-un stat național. Dorința a fost cultivată intens mai ales de elitele de intelectuali, elite instruite și active alcătuite din oameni bine pregatiți, invățați și inimoși. Ei au fost cei care au explicat poporului cum unitatea românească de limbă, de credință, de origine, de obiceiuri trebuia să ducă în chip firesc la statul unitar, la scutul politic la care avea dreptul orice popor.”
Eseul complet îl puteți citi aici.
Mesaje din timpul conferinței
În România există oportunități de afaceri, de evenimente și activități ce pot fi puse în practică pentru a dezvolta societatea și a îmbunătății traiul acesteia. Recenta noastră concluzie, care nu poate decât să ne bucure, este că mai puțini români vor să plece din țără, față de anul trecut.
Românii din diaspora care se întorc înapoi în țară, de cele mai multe ori, vin și cu numeroase idei, cu o mentalitate schimbata, cu dorință de a face ceva pentru țara lor, de a se implica și de schimbare ceva pentru binele societății, lucru care îi încurajează și pe românii din țară. ”Noi suntem acasă, ar trebui să fim bucuroși”, a fost mesajul unuia dintre vorbitorii prezenți la Focșani.
Ovidiu Burdușa este un român care a plecat în Italia acum câțiva ani unde a muncit din greu, fiind patronul unui important hotel din Roma, pe care l-a administrat cu succes printre străini, însă, a dorit să facă ceva pentru români și pentru România. Astfel, a devenit consilier județean și s-a întors în țară, unde în calitate de secretar de stat al românilor de pretutindeni luptă pentru o Românie modernă, în care să vrei să te întorci. Ovidiu, un antreprenor și voluntar, iar mai apoi om politic, consideră că ”trebuie să avem opinii fundamentate corect prin studii și observații”.
La întrebarea ”de ce nu ați rămas acolo?”, adresată unui alt român care s-a întors din Italia, acesta a răspuns: ”Am uitat să trăiesc. Dacă vreau să fac ceva și cred în niște lucruri. Pot să le fac și de acasă!”
”Nu pierdeți timpul oriunde vă duceți, dacă nu faceți altceva în afară de școală, v-ați ratat viața”, a fost un îndemn al unui vorbitor din cadrul Conferinței pentru elevii prezenți în sală.
Premiile oferite de liderii RePatriot
Felix Pătrășcanu – co-fondatorul FAN Courier, absolvent al liceului Unirea, născut la Fitionești – a oferit un premiu special – un weekend în Poiana Brașov, chiar la vila personală;
Emil Munteanu – antreprenor în ITC, membru RePatriot și om de afaceri cu părinți din Vrancea – a oferit un sejur de două zile la una din cele mai frumoase pensiuni din țară, Atra Doftana, pe care a fondat-o;
Felix Tătaru, vrânceanul din Movilița care a cucerit lumea publicității și a fost președinte al asociației mondiale de advertising, a oferit un internship la GMP Grup și un internship la Itsy Bitsy, precum și promovarea celor mai bune lucrări la Radio Itsy Bitsy;
Claudiu Lupaș – repatriat și antreprenor – a oferit un premiu special – un weekend la Castelul Lupilor, proiectul pe care acesta l-a dezvoltat odată cu întoarcerea în țară;
Dragoș Anastasiu – Fondator Eurolines – a oferit un sejur la Green Village Resort Delta Dunării
Marius Bostan, om de afaceri născut la Ruginești – Vrancea, absolvent al Liceului Alexandru Ioan Cuza a oferit cărți de antreprenoriat eleviilor prezenți la conferință.