Conectăm sportivii români de pretutindeni cu Țara
Sportivii români de pretutindeni conectați cu Țara prin RePatriot și Federația Română de Atletism
RePatriot dă startul acțiunii comune cu Federația Română de Atletism.
Primul protocol de cooperare pentru sprijinirea sportivilor români de pretutindeni a fost semnat astăzi de Federația Română de Atletism- FRA și Romanian Business Leaders – RePatriot. Astfel cele două organizații vor susține proiecte de interes comun având ca obiectiv general o conectare mai bună a sportivilor români de pretutindeni cu România.
RePatriot Sport este o iniţiativă care oferă posibilitatea tinerilor atleți, născuţi în familii de români din străinătate, de a concura sub culorile drapelului României. Românii de peste hotare vor fi sprijiniți în vederea întăririlor legăturilor cu România, promovând rezultatele remarcabile și încurajând întoarcerea lor acasă.
“Este un semn de normalitate şi sper ca din ce în ce mai mulţi atleţi români de valoare să concureze sub drapelul ţării. Sportul este cel mai bun ambasador al oricărei ţări, iar România are nevoie de sportivi talentaţi care să îi spună povestea în lume. Proiectele noastre nu se vor opri însă aici şi vom merge mai departe cu noi posibilităţi de colaborare care să ajute la creşterea coeziunii românilor din diaspora şi la menţinerea unor legături puternice cu România.“, a declarat Florin Florea – Președintele Federației Române de Atletism, în cadrul conferinței de presă de astăzi.
Promotorii acestei acțiuni își doresc să prezinte românilor de pretutindeni oferte de muncă în România, în domeniul sportiv, să organizeze tabere pentru copiii românilor de pretutindeni cu rol de selecție pentru viitorii atleți de performanță, să sprijine pe cei ce revin acasă ca antreprenori în domeniul sportiv, să ajute și să încurajeze redobândirii cetățeniei pentru atleții de origine română pentru a fi incluși în loturile naționale. Alături de multe alte acțiuni cele două organizații vor încuraja o participare mai mare a românilor de pretutindeni la competițiile sportive naționale și internaționale.
“Prin organizarea de competiţii și evenimente sportive în domeniul atletismului destinate publicului larg, cu accent pe participarea românilor din diaspora vom oferi un nou motiv românilor de a se întâlni şi a petrece împreună cu familia şi prietenii timp de calitate şi de a păstra şi întări legăturile. Vom sprijini selecția și pregătirea atleților de origine română care provin din afara României, dacă există posibilitatea includerii acestora în cluburi sportive și loturile naționale de atletism, în vederea unei mai bune reprezentări a României la Jocurile Balcanice, Europene, Mondiale și chiar Olimpice.”, spune Marius Bostan – antreprenor și inițiator RePatriot.
Federația Română de Atletism – FRA va oferi câteva locuri de muncă în cadrul organizației, românilor din Diaspora, precum și 10 locuri la cursul de formare de arbitri în atletism, care să le ofere șansa să poată arbitra competiţii de nivel naţional şi internaţional. Companiile românilor din străinătate vor avea posibilitatea să se promoveze atât la competiţiile din România, cât şi ca susţinători ai loturilor naţionale de atletism ale României participante la competiţiile naționale și internaţionale.
“În primul rând mă bucur foarte tare că între Federaţia Română de Atletism şi RePatriot se pun astăzi bazele unei colaborări de durată. Federaţia Română de Atletism reprezintă sportul românesc în întreaga lume, iar RePatriot reprezintă sufletul românilor din întreaga lume. M-aş fi bucurat să beneficiez de o oportunitate similară în domeniul meu de activitate în timpul cât am studiat în străinătate.”, a declarat Laura Pazari, Director de Marketing al FRA, revenită în România după o activitate de 7 ani în Italia.
Prin crearea de fan cluburi ale echipelor naţionale de atletism ale României, la care pot adera românii stabiliţi temporar sau definitiv în străinătate se va sprijini susținerea sportivilor români și impulsionarea performanţei în atletism.