Valentin Pawlik
Valentin Pawlik s-a stabilit în Cambodgia în urmă cu 13 ani, dar numărul pare să-i poarte noroc. Din 2004 şi până în prezent, românul în vârstă de 45 de ani a pus bazele a două afaceri care i-au adus prosperitatea mult visată.
Inginer mecanic de meserie, Valentin Pawlik a încercat prima dată să-şi facă propria afacere în România. Se întâmpla în urmă cu 20 de ani, dar lucrurile nu au mers aşa cum îşi dorea. A fost, totuşi, un pas înainte, spune el, convins că experienţa i-a folosit. „Eram mai tânăr, nu ştiam foarte multe despre afaceri şi am făcut şi o greşeală. Mi-am deschis o mică fermă de ciuperci, dar n-a mers. Am deschis-o iarna, plus că pe atunci nici nu exista o piaţă de desfacere serioasă în ţară“, a rememorat Pawlik.
Ulterior, el a decis să se concentreze pe cariera de inginer. Şi fiindcă avea ambiţii mari, a ales capitala Franţei, Paris, unde a urmat o serie de cursuri postuniversitare. Dar n-a fost să fie! „Era prin 2001 şi piaţa muncii nu era deschisă pentru români. Şi a fost şi foarte greu să profesez în domeniul meu. Pe atunci nu te puteai angaja la ei fără să ai drept de muncă. Iar dreptul de muncă îl primeai doar dacă te angajau. Pe scurt, era o situaţie imposibilă, un cerc vicios“, a povestit Valentin.
Turism de lux în Cambodgia, cu ajutorul unui român: are un hotel plutitor şi o fermă de bambuşi
Totuşi, ulterior s-a dovedit că n-a ales chiar degeaba Parisul. Un amic francez i-a propus un job bun, dar într-un domeniu în care nu avea deloc experienţă. Aşa a ajuns să se angajeze la o firmă de turism pariziană care organiza croaziere fluviale tocmai în Cambodgia, pe Mekong. N-a stat prea mult pe gânduri şi a acceptat, iar apoi, în 2004, a pornit în aventura vieţii. Cum n-a avut niciun fel de probleme cu adaptarea, în scurt timp el a devenit director general al firmei franceze, iar cu timpul şi-a făcut şi alte cunoştinţe. A strâns bani şi a acumulat experienţă, aşa că era pregătit pentru următoarea etapă. Una riscanta şi deloc uşoară: deschiderea propriei afaceri în Cambodgia.
Cu banii strânşi şi cu sprijinul unui investitor american, Valentin şi-a deschis un hotel de lux în 2009, 4 Rivers Floating Lodge, într-o zonă mirifică, lângă junglă, pe malurile Tataiului. Investiţia s-a apropiat de 1,4 milioane de dolari, dar a meritat fiecare bănuţ. „Am deschis un hotel plutitor pe apă, montat pe o platformă. E vorba de mai multe cabane, un fel de corturi de lux special amenajate, iar investiţia a ajuns la 1,4 milioane de dolari. Afacerea merge bine, anual am o rată de ocupare undeva la o medie de 70%“, a explicat Pawlik.
Citeste mai mult: adev.ro/pbbxt1